Cel mai temut ucigaş din natură FOTO

Au o eficienţă extraordinară, reuşind să-şi ucidă prada în 95% din cazuri. De asemenea, apetitul lor este insaţiabil. Doar că este vorba de nişte insecte care pot fi prinse în palmă. 
Alina Costache
02 apr. 2013, 11:42
Cel mai temut ucigaş din natură FOTO

Libelulele sunt nişte prădători aerieni feroce, iar un nou studiu susţine că aceste insecte ar putea fi cei mai eficienţi vânători din întregul regn animal, conform unui material preluat de New York Times şi citat de Agerpres.

Atunci când pornesc la vânătoare, libelulele au o eficienţă extraordinară, reuşind să-şi ucidă prada în 95% din cazuri. De asemenea, apetitul lor este insaţiabil.

Stacey Combes, care studiază biomecanica zborului de libelulă la Universitatea Harvard, a precizat că a observat odată o libelulă, în laborator, mâncând 30 de muşte, una după alta.

Într-o serie de documente recente, oamenii de ştiinţă au scos în evidenţă caracteristici importante ale sistemului nervos central al libelulelor, caracteristicile ochilor dar şi ale aripilor care transformă aceste insecte în nişte ucigaşi atât de eficienţi.

O echipă de cercetători a determinat faptul că sistemul nervos al libelulei are o capacitate de atenţie selectivă aproape umană, putând să se concentreze asupra unei singure prăzi în timp ce zboară printr-un roi de insecte similare, la fel cum un om, la o petrecere, poate fi atent la cuvintele unui prieten, estompând zgomotul de fundal.

Cercetătorii au identificat un fel de circuit nervos principal compus din 16 neuroni care conectează sistemul nervos central al libelulei la centrul motor pentru zbor aflat în torace. Cu ajutorul acestui circuit neuronal, o libelulă poate urmări o ţintă aflată în mişcare, calculează traiectoria necesară pentru a intercepta respectiva ţintă şi îşi modifică în mod subtil calea spre ţintă, în funcţie de mişcările acesteia.

Libelulele sunt capabile de acrobaţii aeriene desăvârşite, reuşind să zboare deasupra unui punct fix, să coboare în picaj, să zboare cu spatele sau răsturnate, pot pivota la 360 de grade cu doar trei mici bătăi din aripi, şi pot atinge viteze de până la 50 de kilometri pe oră – viteze extreme pentru nişte insecte.

La multe insecte, aripile sunt nişte simple extensii ale cutiei toracice şi sunt mişcate în acelaşi timp prin flexarea întregului torace. La libelule, cele patru aripi transparente şi ultraflexibile sunt ataşate la torace printr-o musculatură individuală şi pot fi manevrate independent una de celelalte, oferind o mobilitate extraordinară în zbor. 

De asemenea, aparatul vizual al libelulelor este, probabil, cel mai performant din lumea insectelor. Ochii libelulelor sunt compuşi din două sfere gigantice, fiecare dintre ele fiind alcătuită din aproximativ 30.000 de faţete ca nişte pixeli.

Deloc surprinzător, o mare parte dintre studiile despre libelule sunt finanţate de Armata americană care recunoaşte în aceste insecte arhetipul pentru drone militare de precizie.

Specii noi şi ciudate de peşti, descoperite la mare adâncime FOTO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România