Număr record de elevi la cursurile de limbă română de la Madrid și Barcelona

Institutul Cultural Român de la Madrid a început o nouă serie de cursuri de limbă și cultură română pentru străini cu un număr impresionant de cursanți. Dacă la sesiunea din octombrie-decembrie 2014 s-au înscris aproximativ 70 de persoane, la sesiunea de acum sunt 90 de cursanți. ICR Madrid organizează cursuri de limba română la Madrid din 2008 și la Barcelona din 2014, care se adresează tuturor celor interesaţi de învăţarea limbii române, indiferent de nivelul lingvistic, studii sau obiective.
Roxana Gagiu
25 mart. 2015, 17:28
Număr record de elevi la cursurile de limbă română de la Madrid și Barcelona

Pe lângă cursanți din Spania și America Latină, s-au înscris la cursurile de limba română japonezi, ruși, germani, italieni, francezi și englezi, cu rezidență în Spania sau care se află aici pentru o perioadă scurtă de timp.

La Madrid, cursurile de română au loc la sediul institutului și sunt organizate în șase grupe, trei niveluri lingvistice și în orare diferite. La Barcelona, cursurile sunt organizate cu sprijinul Consulatului General al României la Barcelona și al Reţelei de Biblioteci din Barcelona, care oferă infrasctructura necesară și săli de cursuri în două biblioteci centrale (Biblioteca Camp de l’Arpa – Caterina Albert şi Biblioteca Poble Nou – Manuel Arranz). Cursurile de la Barcelona sunt organizate în două grupe, începători A1 şi începători A2.

Cursurile de limba română sunt predate după o programă flexibilă, iar pentru dezvoltarea fluenței în exprimare și pentru consolidarea structurilor gramaticale învățate exercițiile de gramatică și de vocabular alternează cu activitățile de comunicare. Profesori sunt filologi bine pregătiți și cu o bogată experiență.

Cursul de limbă română reprezintă unul dintre proiectele prioritare ale institutului şi contribuie la strategia ICR Madrid de a promova cultura română prin intermediul cunoașterii limbii române. Prima sesiune de cursuri se încheie la sfârșitul lunii mai, urmând ca în septembrie să se organizeze cea de-a doua sesiune de cursuri din 2015.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT