Numărul deţinuţilor din penitenciarele româneşti a crescut în cinci ani cu peste 5.000

Numărul deţinuţilor din penitenciarele româneşti a crescut în ultimii cinci ani de la 26.212, în 2008, la 31.817, în 2012, în condiţiile în care costul mediu lunar pentru un deţinut este estimat la 417 lei, iar valoarea activităţilor prestate de aceştia a fost de 29,7 milioane de lei anul trecut.
Romania TV
25 feb. 2013, 18:31
Numărul deţinuţilor din penitenciarele româneşti a crescut în cinci ani cu peste 5.000

În 2007, numărul deţinuţilor din penitenciarele româneşti se ridica la 29.390, scăzând cu peste 3.000 într-un an, pentru ca, din 2008, să crească în fiecare an, până la 31.817 la sfârşitul anului 2012, arată cel mai recent raport de activitate al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Dintre cei aflaţi în detenţie, 45,78 la sută sunt recidivişti, ponderea acestora situându-se aproximativ la acelaşi nivel, din 2009.

Potrivit aceluiaşi raport, capacitatea de cazare s-a majorat cu 783 de locuri anul trecut.

Costul lunar mediu de întreţinere a unui deţinut este de 417 lei, la care se adaugă contribuţia la asigurări, de 77 de lei pe lună. Pentru hrana zilnică a unui deţinut este prevăzută o normă de bază de 3,76 de lei, fără TVA, care corespunde la 2.855 de calorii.

În 2012, deţinuţilor le-au fost acordate 814.092 de consultaţii medicale, adică 26,4 consultaţii, în medie, fiecărei persoane private de liberate.

Pe de altă parte, dacă ar fi luat în calcul şi cheltuielile cu salariile angajaţilor ANP, costul lunar de întreţinere a unui deţinut s-ar ridica la aproximativ 2.200 de lei, potrivit reprezentanţilor ANP.

Personalul ANP numără 12.405 angajaţi şi a avut, în 2012, un buget de 912,5 milioane de lei.

Tot anul trecut, 8.054 de deţinuţi au fost selecţionaţi pentru activităţi lucrative şi gospodăreşti, dintre aceştia, 2.990 desfăşurând activităţi remunerate pe bază de contracte de prestări servicii.

Veniturile obţinute prin munca prestată de deţinuţi s-au ridicat, tot anul trecut, la 29,7 milioane de lei, cea mai mare valoare înregistrată în ultmii 10 ani, se mai precizează în raport.

Din suma obţinută, 60 la sută a revenit ANP, cu titlul de venituri proprii şi cu destinaţia de îmbunătăţire a condiţiilor de detenţei, iar din restul 40 la sută s-a plătit impozitul pe venit de 16 la sută, deţinutul beneficiind astfel de 24 la sută din câştig. Banii deţinuţilor sunt păstraţi în două tipuri de conturi personale – unul pe care îl poate lichida după ce se eliberează şi un altul din care poate cheltui pentru convorbiri telefonice şi pentru a achiziţiona produse de la magazinul penitenciarului.

Anul trecut, 4.222 de deţinuţi au beneficiat de cursuri de formare profesională, în domenii ca operator calculatoare, prelucrarea lemnului, zidărie, artă tehnică şi fotografică.

În anul şcolar 2012 – 2013, 2.696 de deţinuţi sunt înscrişi la cursuri de şcolarizare – 1.090 la nivel primar, 1.206 la nivel gimnazial, 395 la nivel liceal şi 5 la nivel universitar.

Totodată, 3.233 de deţinuţi au participat la activităţi de voluntariat anul trecut.

Un număr de 10.229 de deţinuţi au fost eliberaţi condiţionat în 2012, faţă de 9.212 în 2011 şi 8.420 în 2010.

ANP are în subordine 21 de unităţi – secţii pentru arest preventiv, 15 penitenciare cu regim închis şi de maximă siguranţă, 16 unităţi cu regim semideschis şi deschis, două penitenciare pentru minori şi tineri şi un penitenciar pentru femei, şase secţii pentru deţinute existând şi în alte penitenciare.

Cei mai mulţi deţinuţi – 28.473 – sunt condamnaţi definitiv, 3.179 sunt arestaţi preventiv şi condamnaţi în primă instanţă, iar 165 sunt minori aflaţi în centre de reeducare.

Repartiţia deţinuţilor pe vârstă arată că majoritatea acestora, respectiv 11.220, au între 22 şi 30 de ani, urmaţi de cei 10.408 care au între 31 şi 40 de ani. O pondere importantă au şi cei 7.541 de deţinuţi cu vârste între 41 şi 60 de ani, iar cei mai puţini prezenţi sunt din grupele de vârstă 18-21 de ani (1.676), 14-18 ani (444) şi peste 60 de ani (528).

În penitenciarele româneşti se aflau, în 2012, 174 de cetăţeni străini, cu preponderenţă turci – 35, moldoveni – 26 – şi bulgari – 11.

În funcţie de regimul detenţiei, cele mai multe dintre persoanele care se află în unităţile ANP, şi anume 13.627, sunt în regim semideschis (condamnare de 1 – 5 ani, se pot deplasa neînsoţiţi şi pot desfăşura diverse activităţi în interiorul penitenciarului), 7.933 sunt în regim închis (condamnare de 5 – 15 ani, se pot deplasa şi pot desfăşura activităţi în penitenciar sub supraveghere), 3.684 sunt în regim deschis (condamnate cel mult un an, pot desfăşura activităţi şi în afara penitenciarului), iar 2.143 sunt în regim de maximă siguranţă (condamnare de peste 15 ani, deţinuţii sunt sub supaveghere continuă).

În schimb, clasificarea în funcţie de durata pedepsei arată că 14.933 de deţinuţi sunt condamnaţi între 1 şi 5 ani, 9.917 – între 5 şi 15 ani, 2.872 – peste 15 ani, 766 – mai puţin de un an – şi 150 sunt condamnaţi pe viaţă.

Infracţiunile contra patrimoniului le-au adus celor mai mulţi – 16.584 – pedeapsa cu închisoare, acestea fiind urmate de cele contra persoanei, pentru care au fost condamnaţi 7.589 de oameni. Ceilalţi au fost condamnaţi pentru infracţiuni de natură sexuală – 2022, infracţiuni privind traficul şi consumul de droguri – 1.419, codul rutier – 1.218, comerţul electronic – 618, criminalitate organizată – 542, corupţie – 62, infracţiuni contra statului – 2. Pentru alte infracţiuni, au fost condamnate la închisoare alte 1.761 de persoane.

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
Dorian Popa, la un pas de moarte în Japonia! Influencerul a trecut prin clipe cumplite
Fanatik.ro
Marele antrenor, sfat de aur pentru Sabin Ilie: “Când îţi merge bine, să nu…”
Capital.ro
Renunțarea la bani cash. Momentul în care se va trece de la numerar la bani în bancă. Bancnotele, abandonate treptat
Playtech.ro
Ce înseamnă că Armata SUA a ridicat nivelul de alertă la Baza Deveselu la nivelul „BRAVO”. Ce urmează dacă se ajunge la „CHARLIE” sau „DELTA”
Adevarul
Slăbiciunea fatală a baronilor drogurilor: femeile care i-au dus direct în mâinile forțelor speciale
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de un an și cinci luni din Bistrița a intrat în stop cardiorespirator după ce a înghițit o alună
iamsport.ro
Milionarul român anunță că va investi din nou la o echipă de tradiție din SuperLiga: ”Am vorbit cu ei, voi reveni în perioada următoare cel mai probabil”
MediaFlux
Vedete din România blocate în mijlocul conflictului din Iran. Horia Brenciu și Anca Țurcașiu nu se pot întoarce în țară
stirilekanald.ro
VIDEO 28 de elevi din Focșani și profesoarele lor, blocați în Dubai după închiderea spațiului aerian
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj