Numărul persoanelor care nu pleacă în vacanţă s-a redus la jumătate, în ultimii 10 ani

Numărul persoanelor care nu pleacă în vacanță s-a redus la jumătate, în ultimii 10 ani, iar jumătate din populație pleacă în vacanțe interne, în timp ce turismul extern aproape s-a triplat, relevă datele unui studiu realizat de un tur-operator și dat vineri publicității.
Alina Costache
19 iun. 2015, 09:47
Numărul persoanelor care nu pleacă în vacanţă s-a redus la jumătate, în ultimii 10 ani

„Analizăm piața de turism periodic, cifrele obiective fiind singurele pe baza cărora putem construi strategii și elabora direcții de acțiune. Turismul românesc s-a dezvoltat spectaculos în ultimii 10 ani, românii călătoresc mai mult și sunt mult mai avizați ca în trecut”, a declarat Adrian Voican, inițiatorul sondajului, director general Bibi Touring și președintele comisiei de marketing a Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).

În ultimii zece ani, consumul turistic a crescut cu 39%, cel mai mare aport la această creștere avându-l persoanele cu vârsta de peste 55 de ani (+ 35%) din total de creștere, urmate de „aspiranți” (26-35 ani) cu 21%.

O altă concluzie importantă este dată de faptul că, în ultimii 10 ani, persoanele cu venituri mici (sub 200 euro/persoană) au contribuit cu cea mai mare creștere la consumul turistic (+17%), fapt datorat ofertelor speciale de tipul „Înscrieri Timpurii”, bazate pe reduceri pentru achiziția din timp a biletelor, oferte care nu existau înainte. În schimb, persoanele cu venituri mai mari și-au păstrat consumul turistic, renunțând totuși la vacanțele extravagante de tip „once in a life time”.

„Consumul intern rămâne constant la pragul de 50% din total populație, dar se dezvoltă accelerat turismul extern și vacanțele mixte (intern + extern) Apetitul românilor pentru vacanțele externe a crescut de 2 ori și jumătate în ultimii zece ani, de la 9% în 2004, la 24% în 2014. Mai mult, unul din trei turiști români apelează la serviciile unei agenții de turism pentru a cumpăra o vacanță’, spune Adrian Voican.

O altă concluzie interesantă este faptul că a crescut consumul vacanțelor mixte (țară și străinătate) de peste 20 de ori, de la un procentaj nesemnificativ de 0,2% în 2004 la 5,4% în 2014.

„Este o tendință promițătoare despre care anticipăm că își va continua creșterea, datorită profilului turistului român, dornic de nou, dar și tradiționalist”, spune directorul general al tur-operatorului.

Descoperă România: Obiective turistice din judeţul Brăila

În 2014, cei mai apropiați de serviciile agențiilor de turism au fost cei care au cumpărat vacanțe externe — 58% față de 53% în anul 2004, în timp ce pentru vacanțele în România au apelat 16% dintre respondenți față de 25% în urmă cu zece ani.

În anul 2014, jumătate dintre cei care au plecat în vacanță s-au informat despre destinații prin internet, iar 30% prin agenții și 20% prin prieteni, în timp ce, în anul 2004, în România internetul se afla abia la început.

Conform studiului, a dispărut cererea pentru hotelurile de o stea și s-a triplat, în schimb, opțiunea pentru 4 și 5 stele.

„Transportul în vacanță cu avionul a zburat peste opțiunea autocarelor de acum zece ani. Anul acesta, 55% dintre turiști preferă să plece în vacanță cu avionul față de 21% în 2005. Cei care folosesc mașina proprie în vacanță reprezintă 28% față de 15% în 2005. De asemenea, vacanțele cu autocarul sunt în scădere, astfel că în 2015 doar 16% dintre turiști mai preferă acest mijloc de transport față de 25% în 2005′, apreciază Adrian Voican.

Bugetul de vacanță/familie de sub 1.000 lei este alocat de 11% dintre turiști în 2015, față de 34% în 2005, în timp ce o sumă de peste 4.000 lei este alocată de 17% dintre turiști, față de 5% în 2005.

Lucruri importante pe care să le faci neapărat în concediu

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Sportiva de la Jocurile Olimpice de iarnă care a apărut pe coperta unei reviste pentru adulți. E admirată de femei pentru îndrăzneala sa
Capital.ro
Reguli la bloc 2026. Românii care pot primi bani pentru că locuiesc la bloc. Adunarea generală stabilește câți bani încasează
Playtech.ro
Cât timp se coace un chec la airfryer. Diferențe importante față de cuptorul clasic
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău” din spatele lui Cuza, omul care a organizat primul serviciu de spionaj și informații modern românesc
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce s-a întâmplat cu trupul bărbatului găsit mort în curtea spitalului d... Vezi mai mult
iamsport.ro
Bölöni l-a sunat pe Banciu pentru prima dată după controversa cu Dobrin și Balaci! Replica cu care l-a lăsat fără cuvinte: ”Probabil și-a umplut frigiderul”
MediaFlux
Test nuclear secret efectuat de China. SUA acuză camuflarea exploziilor nucleare
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil