O admiratoare a lui Traian Băsescu a vrut să-i dea cadou o sticlă de whisky

O femeie a încercat, joi, la Vila Lac 1, să se întâlnească cu preşedintele Traian Băsescu pentru a-i dărui acestuia o sticlă de whisky, ea susţinând că este o admiratoare a şefului statului.
Romania TV
03 nov. 2011, 14:08
O admiratoare a lui Traian Băsescu a vrut să-i dea cadou o sticlă de whisky

Femeia a venit la Vila Lac 1 în timpul întâlnirii preşedintelui cu parlamentari ai coaliţiei şi a fost lăsată să treacă de poarta vilei de protocol, potrivit Mediafax.

Întrebată la ieşire de ziariştii care aşteptau la poarta Vilei Lac 1, dacă a reuşit să se întâlnească cu preşedintele, femeia, care a precizat că se numeşte Andreea Andrei, a răspuns: „Nu, dar nici nu ar fi fost foarte firesc, era un eveniment organizat şi nu am fost invitată”.

Ea a spus că vrea să-i ofere şefului statului un cadou şi a arătat presei o sticlă de whisky. „Din presă am aflat şi eu că domnul preşedinte este mare amator de whisky, şi mie îmi place whisky-ul foarte mult şi m-am gândit să-i ofer acest cadou”, a spus femeia.

Ea a dăugat că este o admiratoare a lui Traian Băsescu şi, având în vedere că vineri este ziua şefului statului, se gândeşte să meargă la Cotroceni pentru a-i oferi acest cadou.

Preşedintele Traian Băsescu împlineşte vineri vârsta de 60 de ani.

Joi, începând cu ora 12.00, el s-a întâlnit cu parlamentari ai coaliţiei, la Vila Lac 1, pentru a sărbători ziua sa de naştere.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România