O aeronavă Blue Air care circula pe ruta Cluj – Dublin a aterizat de urgenţă în Slovacia

O aeronavă Blue Air care circula pe ruta Cluj - Dublin a aterizat de urgenţă la Bratislava, miercuri, comandantul suspectând o depresurizare a cabinei. Au fost activate măştile de oxigen, compania pregătind o altă aeronavă cu echipaj care să preia pasagerii.
Romania TV
31 oct. 2018, 10:52
O aeronavă Blue Air care circula pe ruta Cluj - Dublin a aterizat de urgenţă în Slovacia

„Aeronava tip Boeing 737-800 ce opera zborul 0B3755, pe ruta Cluj – Dublin, a decolat conform orarului de zbor la ora 10.10 (ora României), iar după aproximativ o oră de zbor comandantul a solicitat aterizarea pe cel mai apropiat aeroport, pentru efectuarea de verificări suplimentare. Astfel, în jurul orei 11.40, aeronava a aterizat în condiţii normale pe Aeroportul Bratislava (Slovacia)”, a anunţat, miercuri, compania Blue Air, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, decizia comandatului a fost luată ca măsură de precauţie, în urma activării unor senzori la bordul avionului YR-BMP, care au indicat o posibilă depresurizare a cabinei.

„Echipajul a informat pasagerii cu privire la această situaţie şi au activat măştile de oxigen conform procedurilor standard. Aceştia au fost cooperanţi cu personalul navigant. La această oră, compania Blue Air pregăteşte o altă aeronavă cu echipaj care să preia pasagerii şi să-i transporte către destinaţia lor. De asemenea, compania le asigură asistenţă şi refreshments (mâncare şi băuturi)”, se mai arată în document.

Potrivit companiei, „situaţia nu a pus în niciun moment în pericol securitatea pasagerilor sau a echipajului”, aeronava urmând a fi supusă verificărilor tehnice.

DailyBusiness
CFR Călători, fără buget după 257 de zile. Sindicaliștii avertizează: „Trenurile se vor opri”
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
MM Stoica, după primul meci al lui Denis Drăguș la FCSB: „A avut niște probleme!”
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la curte. Ce copaci nu pot fi tăiați fără aprobare? Amenzile ajung până la 5.000 de lei
Playtech.ro
Cum arată un test PISA. Exemple de întrebări pe care trebuie să le rezolve elevii
Adevarul
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Ce doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr de 19 ani a făcut pagubă pe Calea București din Craiova, după ce a intrat cu mașina în trei florării
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Moment emoționant la înmormântarea generalului Daniel Ioniță! Ce a făcut un grup de motocicliști prezent la funeralii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte