O amprentă de picior uman descoperită în Chile, cea mai veche de pe teritoriul celor două Americi

Cea mai veche amprentă umană de pe continentul american are o vechime de 15.600 de ani şi a fost descoperită la situl arheologic din Pilauco, în sudul Chile, au confirmat oamenii de ştiinţă pentru presa locală, potrivit AFP.
Romania TV
28 apr. 2019, 09:56
O amprentă de picior uman descoperită în Chile, cea mai veche de pe teritoriul celor două Americi

Urma de pas omenesc ar fi aparţinut unui bărbat cu o greutate de circa 70 de kilograme şi a fost descoperită în 2011.

O echipă de cercetători a lucrat de atunci la datarea cu precizie a acestei amprente.

„Au fost descoperite şi alte amprente umane pe continentul american, dar niciuna atât de veche. (Datarea) a fost posibilă graţie materialului organic vegetal (unde a fost descoperită), prin metoda cu carbon 14”, a declarat geologul Mario Pino pentru cotidianul El Austral de Osorno.

Începând cu 2007, un grup de cercetători de la Universidad Austral din Chile a realizat săpături pe situl Pilauco, situat în oraşul Osorno, la peste 800 de kilometri sud de capitala Santiago.

Rezultatele cercetărilor acestora au fost publicate miercuri în revista ştiinţifică PLOS ONE.

În martie 2018, urme de paşi umani descoperite pe o insulă în largul coastei provinciei Columbia Britanică, în vestul Canadei, au fost datate ca având circa 13.000 de ani, acestea fiind cele mai vechi descoperite în America de Nord, potrivit unui studiu publicat la vrema respectivă tot în revista PLOS ONE. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT