Angajata CEC a recunoscut că a furat din bancă milioane de euro. Cât va sta femeia după gratii

Angajata Agenției Zlatna a CEC Bank acuzată că a delapidat peste 6,3 milioane de lei și peste 273.000 de euro, dublu față de cât s-a estimat inițial, a recunoscut în fața procurorilor comiterea faptei, fiind de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani de închisoare în regim de detenție.
Filip Stan
07 nov. 2016, 15:09
Angajata CEC a recunoscut că a furat din bancă milioane de euro. Cât va sta femeia după gratii

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției a inculpatei Elena Meteșan, aflată în stare de arestat preventiv de la începutul lunii septembrie, cu privire la săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată care a produs consecințe deosebit de grave.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut că, timp de 11 ani, în perioada noiembrie 2005 — august 2016, inculpata Elena Meteșan, fiind angajată în cadrul CEC BANK—Agenția Zlatna, în baza unei rezoluții infracționale unice, și-a însușit mai multe sume de bani, constând în depuneri efectuate de către clienți, cât și în sume de bani remise de aceștia în vederea depunerii. Ea a produs un prejudiciu în valoare de peste 6,3 milioane de lei de și 273.744 de euro, potrivit anchetatorilor.

Inițial, femeia a fost acuzată că a delapidat peste 3,2 milioane de lei în perioada 2012 — 2016.

În prezența apărătorului ales, inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa. Ea a acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, fiind de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani închisoare în regim de detenție, menționează sursa citată.

Procurorii au solicitat instanței menținerea măsurii arestării preventive a inculpatei și menținerea măsurilor asiguratorii. Dosarul de urmărire penală privind pe inculpata Elena Meteșan, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Alba.

În cauză se continuă efectuarea de acte de urmările penală și față de sora acesteia, Victoria Popa, inculpată în același dosar.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Sorin Căliniuc, bătaie ca în filmele cu Van Damme la PFC 1. De ce a picat lupta cu colosul de 140 kg: „Îl aștept pe MM Stoica”
Capital.ro
Horoscop 22-28 iunie 2026. Zodia care simte sentimente de izolare sau singurătate. Devine din ce în ce mai dificil
Playtech.ro
Ce temperatură trebuie setată la aerul condiționat pentru a evita șocul termic. Greșeala pe care mulți români o fac în timpul caniculei
Adevarul
Un veteran rus rămas fără piciorare în războiul din Ucraina a ataca cu un cuțit polițiștii care făceau razii pe străzi
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Vechimea în muncă se verifică online. Ce trebuie să faci, pas cu pas
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?