O angajată a unui azil din Franţa este suspectată de uciderea a şase persoane

O angajată a azilului Césalet, în apropiere de Chambéry (estul Franţei), este suspectată că a otrăvit şase pensionari, a anunţat joi o sursă apropiată anchetei, citată de AFP.
Iulian Tudor
13 dec. 2013, 12:20
O angajată a unui azil din Franţa este suspectată de uciderea a şase persoane

Suspecta, în vârstă de 30 de ani, „recunoaşte că a vrut să uşureze suferinţele a şase persoane care au decedat la începutul lunii octombrie, însă nu recunoaşte că a vrut să le ucidă”, a precizat această sursă.

Angajata a vorbit despre un „cocteil de medicamente” pe care l-ar fi administrat celor şase persoane decedate, care erau „în vârstă sau foarte în vârstă” şi sufereau de „boli grave”, potrivit aceleiaşi surse.

„Dificultatea problemei în acest caz constă în existenţa intenţiei de săvârşire a crimei”, a subliniat ea.

Joi la amiază, angajata a fost prezentată unui judecător de instrucţie în vederea deschiderii anchetei penale. Ea fost plasată în arestul poliţiei judiciare marţi, fiind suspectată iniţial că a otrăvit o pensionară de 84 de ani care a intrat în comă, brusc, la 27 noiembrie şi a murit două zile mai târziu, scrie Mediafax.

În acea zi, medicul azilului Césalet din Jacob-Bellecombette, în apropiere de Chambéry, în Alpii francezi, „a constatat intrarea în comă a unei locatare, a cărei cauză, după transferul la urgenţă, nu a putut fi stabilită în mod clar”, a anunţat centrul spitalicesc din Chambéry într-un comunicat.

„Imediat după, analize toxicologice au relevat o prezenţă de psihotropi într-o cantitate superioară dozei terapeutice normale. Niciunul dintre aceste produse nu făcea parte din prescripţia medicală a acestei locatare”, a adăugat spitalul.

„Din momentul în care rezultatele toxicologice au fost cunoscute, conducerea centrului spitalicesc a sesizat procurorul Republicii, care a deschis o anchetă”, a precizat spitalul.

Contactat de AFP, Parchetul din Chambéry nu a putut confirma aceste informaţii joi. O conferinţă de presă este prevăzută pentru după-amiază.

Citeşte şi Suedia, prima ţară europeană care acordă azil tuturor solicitanţilor sirieni

DailyBusiness
ÎCCJ acuză Guvernul că pune presiune pe justiție după sesizarea CCR: „Procesele se soluționează în sala de judecată, nu în spațiul public”
Spynews
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Fanatik.ro
Golul anulat de VAR care a împărţit lumea în două după Portugalia – Croaţia! De ce nu s-a validat reuşita şi cum a fost depistat ofsaidul micronic
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 3 iulie. Benzina și motorina s-au scumpit în România. Unde se găsesc acum cele mai mici tarife
Playtech.ro
Românii, dezamăgiți de cea mai frumoasă plajă din Thassos. Ce le-a dat bătăi de cap la Marble Beach: „Nu am găsit nimic din ce vedeam pe Instagram”
Adevarul
Pariuri pe platforma Polymarket pentru prăbușirea lui Putin. Un utilizator misterios mizează pe înlăturarea liderului de la Kremlin până la sfârșitul anului
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un cunoscut fotbalist și iubita lui au fost găsiți fără viață, îmbrățișați, sub ruinele unei clădiri prăbușite în Venezuela
iamsport.ro
Au distrus o națională din optimile CM 2026: ”Jalnică, o tristețe de fotbal, e de neprivit!” / ”El e efectiv ultimul om care să dea lecții”
MediaFlux
Pariu pe sfârșitul lui Putin. Cea mai mare piață de predicții mizează pe căderea președintelui Rusiei
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?