Procedeul elaborat de cercetătorii de la Universitatea California din Berkeley are la bază o reţetă „centenară”: producerea de acetonă şi de etanol prin fermentarea zahărului, cu ajutorul unei bacterii cunoscute, Clostridium acetobutylicum, ce face parte din aceeaşi familie cu cele care provoacă tetanos, botulism şi gangrenă gazoasă.

Însă acest bioetanol, la fel ca cel produs prin fermentarea altor bacterii, este departe de a fi perfect.

Alte Articole

Cât costă să petreci 1 Mai în complexul Andreei Esca! Vilele ...

iRENE, primul „administrator de bloc” creat cu AI, îţi ...

Descoperirea misterioasă de sub Antarctica. Curg teoriile conspiraţiei ...

Valoarea energetică a bioetanolului produs în prezent în industrie este mai scăzută decât valorile celor mai multe dintre celelalte hidrocarburi, motiv pentru care el este redus la rolul unui simplu aditiv al benzinei convenţionale, cu excepţia cazurilor în care motoarele sunt modificate special pentru a funcţiona cu acest combustibil.

„Nu poate fi amestecat cu motorină, ci doar cu benzină” şi, întrucât nu poate fi transportat prin oleoducte, trebuie transportat cu camioane, fapt ce îl face să devină o soluţie alternativă puţin rentabilă, a explicat Harvey Blanch, profesor la Universitatea California.

Principala explicaţie pentru slabul randament energetic al etanonului este foarte simplă: molecula sa conţine doar doi atomi de carbon.

În acest punct intervine reacţia chimică pusă la punct de Harvey Blanch şi colegii săi. Graţie unor catalizatori, aceştia acţionează direct asupra produşilor de fermentare obţinuţi cu ajutorul bacteriei Clostridium, pentru a creşte numărul de atomi de carbon al alcoolului, folosind atomi de acetonă. Rezultatul: hidrocarburi care conţin între şapte şi 15 atomi de carbon pe moleculă, au explicat chimiştii americani, al căror studiu a fost publicat în revista britanică Nature.

„Ceea ce e interesant la această fermentare este faptul că ea poate fi folosită cu zahăr de origini diferite. El poate proveni din amidonul de porumb, din celuloză, din glucoză etc. Poate fi vorba de iarbă, biomasă lemnoasă, plop, sfeclă roşie”, a declarat Harvey Blanch.

„Am produs mai mulţi litri, suficient pentru a-i testa în motoare. Probabil că procesul chimic trebuie încă să fie perfecţionat, dar credem că el va deveni viabil peste câţiva ani”, a spus colegul său, Dean Toste.

„În prezent, este mai costisitor decât carburanţii derivaţi din petrol, dar, comparat cu alte soluţii alternative, este foarte competitiv, chiar şi în raport cu bioetanolul, deoarece din aceeaşi cantitate de zahăr producem un carburant mai eficient”, susţine Harvey Blanch.

După ce procedeul va ajunge la maturitatea industrială, preţul său va depinde foarte mult de comparaţia dintre preţul petrolului şi cel al zahărului, la bursă, afirmă savanţii americani.