O biserică s-a prăbuşit în Nigeria de Paşti din cauza unei furtuni. 22 de oameni au murit

Douăzeci şi doi de credincioşi au murit, iar alţi 31 au fost răniţi în urma prăbuşirii unei biserici din centrul Nigeriei, provocată de o furtună puternică în timpul sărbătorii pascale, a anunţat duminică un purtător de cuvânt oficial, relatează AFP.
Romania TV
08 apr. 2012, 19:51
O biserică s-a prăbuşit în Nigeria de Paşti din cauza unei furtuni. 22 de oameni au murit

Accidentul s-a produs sâmbătă seara în statul Benue, unde biserica catolică Sfântul Robert, la Adambge, s-a prăbuşit din cauza ploilor puternice.

„Ca urmare a ploilor puternice şi a unei furtuni de sâmbătă seară, clădirea bisericii catolice Sfântul Robert din Adamgbe s-a prăbuşit, omorând 22 de credincioşi, în timp ce alţi 31 au fost răniţi”, a spus un purtător de cuvânt al autorităţilor locale, Cletus Akwaya.

Printre morţi se numără 14 femei şi şase copii, dintre care unul în vârstă de doi ani, a spus acesta.

„În curtea bisericii avea loc slujba pascală. Când a început ploaia, urmată de o furtună, cei aproximativ 3.000 de credincioşi s-au înghesuit în biserică”, a spus el.

Furtuna a rupt mai întâi acoperişul, apoi pereţii s-au prăbuşit, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Morţii au fost transportaţi la morga spitalului din Vandeikya, un oraş mare aflat în apropierea locului dramei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Ruptură între MM Stoica și Gigi Mustață: „Acolo s-a pus capacul!” Ce spune despre Bogdan Apostu la FCSB
Capital.ro
Gravidele pot beneficia de program redus la locul de muncă. Ce se întâmplă cu salariul și ce obligații are angajatorul
Playtech.ro
Te pensionezi, dar continui să lucrezi. Când poate fi recalculată pensia pentru anii munciți după pensionare
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România