O carieră reală începe cu descoperirea vocației în gimnaziu. Pactul pentru Tineri rescrie destinul elevilor vulnerabili

România pierde anual zeci de mii de elevi care abandonează școala, mai exact meseriașii, tehnicienii, antreprenorii și contribuabilii de mâine — resursa de care depinde dezvoltarea ei economică.
Cătălina Burghelea
11 feb. 2026, 18:05
O carieră reală începe cu descoperirea vocației în gimnaziu. Pactul pentru Tineri rescrie destinul elevilor vulnerabili

În ultimii ani, peste 100.000 de liceeni au părăsit sistemul educațional, iar consecințele se resimt deja pe piața muncii, prin deficitul tot mai accentuat de specialiști și dificultatea atragerii investițiilor în sectoare care necesită competențe tehnice și profesionale. În același timp, mii de copii ajung să aleagă un liceu sau o direcție profesională fără să fi avut vreodată contact real cu o meserie sau cu mediul economic. Alegerea este una întâmplătoare, iar întâmplarea produce ulterior abandon școlar, frustrare și marginalizare.

Pentru a remedia aceste probleme, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) implementează, la nivel național, programul Pactul pentru Tineri, ajuns anul acesta la cea de-a patra ediție, un program dedicat prevenirii abandonului școlar și orientării vocaționale timpurii, în mediul rural și urban mic.

Programul, derulat în parteneriat cu Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE), Inspectoratele Școlare Județene și specialiști din mediul economic, urmărește să conecteze elevii cu realitățile pieței muncii, oferind o alternativă reală la abandon și contribuind, în același timp, la formarea unei forțe de muncă adaptate nevoilor economiei românești.

Primele două ediții au avut rolul de a înțelege în profunzime fenomenul abandonului școlar și de a construi soluții fundamentate pe realitățile din teren. Au fost organizate 12 dezbateri publice județene, reunind peste 4.000 de profesori, elevi, părinți, consilieri școlari, reprezentanți ai ONG-urilor și autorități locale, interesați de identificarea unor mecanisme eficiente de prevenire și reducere a abandonului școlar. În paralel, au avut loc 88 de ateliere situaționale, cu participarea a 1.720 de elevi și profesori, în cadrul cărora au fost identificate cauzele profunde ale abandonului și au fost conturate soluții concrete pentru prevenirea acestuia și pentru reîntoarcerea în sistemul educațional a copiilor care au părăsit școala.

Acest proces de analiză s-a concretizat într-un raport care a identificat 34 de factori de risc pentru abandonul școlar și a propus măsuri concrete. Documentul a stat la baza constituirii unui comitet interministerial pentru combaterea și prevenirea abandonului școlar, creat ca urmare a Pactului pentru Tineri.

Programul a generat și rezultate cu impact direct asupra elevilor vulnerabili. A contribuit la adoptarea unor măsuri de sprijin pentru reintegrarea în sistemul educațional, inclusiv aprobarea unei burse de 700 lei/lună pentru mamele minore, prin ordin al Ministrului Educației, pentru a le facilita revenirea la școală. Totodată, a fost lansată o platformă online care centralizează informații, soluții legislative și resurse utile pentru tineri, părinți și profesori.

Pe baza concluziilor obținute, ediția a treia a trecut de la analiză la intervenție directă. Programul a fost reconfigurat pentru a include testare vocațională, consiliere individuală, ateliere experiențiale și întâlniri directe cu profesioniști, transformând orientarea în carieră într-un proces concret, ancorat în realitățile economice.

Ediția a III-a, desfășurată sub sloganul „O carieră reală: de la vocație la profesie”, a demonstrat eficiența acestei abordări. Elevi de gimnaziu din județele Gorj, Dolj și Mehedinți au parcurs un traseu complet de orientare vocațională, având acces la evaluări, consiliere și experiențe practice relevante pentru piața muncii.

În cadrul acestei ediții, 64 de profesori consilieri școlari special formați pentru a ghida adolescenții printr-un proces integrat de evaluare a potențialului individual, valorilor personale și compatibilității cu viitoarele trasee profesionale, au testat și consiliat 3.000 de elevi de gimnaziu, în 89 de unități de învățământ din mediul rural și urban mic. Dintre aceștia, 600 de elevi au participat la ateliere vocaționale, iar 525 elevi au luat parte la evenimente tip „Biblioteca Vie”, întâlnind profesioniști și antreprenori și descoperind pentru prima dată cum arată, în mod real, profesiile viitorului. Pentru mulți dintre acești tineri, aflați în fața uneia dintre cele mai importante decizii ale vieții lor, aceasta a fost prima interacțiune directă cu mediul profesional și primul pas către o alegere conștientă a direcției lor.

Impactul intervenției depășește dimensiunea educațională. Într-o economie care resimte acut lipsa specialiștilor în domenii tehnice și industriale, orientarea vocațională timpurie devine o investiție strategică în capitalul uman. Creșterea numărului de absolvenți ai învățământului profesional și tehnic, corelarea competențelor cu cerințele reale ale angajatorilor și reducerea abandonului școlar sunt condiții esențiale pentru echilibrul pieței muncii și pentru dezvoltarea economică sustenabilă.

Pactul pentru Tineri demonstrează că parteneriatul dintre mediul privat, sistemul educațional și autorități poate genera soluții funcționale, scalabile și relevante la nivel național. Programul a evoluat de la o inițiativă de conștientizare la un model aplicat de intervenție, capabil să producă rezultate măsurabile și să contribuie la securitatea economică a României, pe termen lung.

Descoperirea vocației la momentul potrivit poate face diferența dintre abandon și reușită, dintre dependență și autonomie, dintre vulnerabilitate și șansa reală la un viitor construit pe competență, demnitate și sens.

 

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
Theo Rose a rămas uimită de hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov. Cuvântul prin care a descris întreaga experiență
Capital.ro
Pensionarii care primesc cu 50% mai mult la pensie. Decizia definitivă a ÎCCJ privind grupa de muncă
Playtech.ro
Ce salariu are un mecanic la STB. De ce evită oamenii să se angajeze în transportul public
Adevarul
Lumea în pericol. Verdict sumbru după raportul de la Munchen: „Garanțiile de securitate se diluează. Rusia încă are forța să facă o nefăcută”
wowbiz.ro
Rezultatul autopsiei lui Sorin, afaceristul mort împreună cu soția și copilul în accidentul din Iași! Cauza reală a decesului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Afaceristul Sorin Ciprian Iacob s-a stins din viață în urma unui grav incident rutier, în Ciortești! UPDATE: Femeia însărcinată și copilul și-au pierdut viața la spital
iamsport.ro
BREAKING | Adi Mutu, noul antrenor de la Universitatea Craiova?! Mihai Rotaru a rupt tăcerea
MediaFlux
Prețul alimentelor va fi controlat! Când intervine ministrul Agriculturii
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj