O elevă de 14 ani îşi racola colegele şi le punea să se prostitueze. Fetele aveau şi 35 de clienţi pe zi

O adolescentă din Galaţi a ajuns proxenet la doar 14 ani. Fata era elevă în clasa a 7-a când a început să-şi racoleze colegele de şcoală şi să le trimită să se prostitueze. Reţeaua din care făcea parte a fost descoperită de poliţişti, iar cea mai tânără proxenetă din România este acum judecată în libertate.
Romania TV
25 mai 2015, 09:11
O elevă de 14 ani îşi racola colegele şi le punea să se prostitueze. Fetele aveau şi 35 de clienţi pe zi

Adolescenta a pus la cale reţeaua de prostituţie împreună cu iubitul său în vârstă de 30 de ani. Fata a aflat care dintre colegele sale de şcoală îşi începuse viaţa sexuală şi le-a convins să se prostitueze, promiţându-le că vor câştiga mai mulţi bani.

Fetele racolate de adolescenta devenită proxenetă aveau şi 35 de clienţi pe zi, potrivit România TV, iar încasările ajungeau şi la 4000 de lei pe zi.

Totul a ieşit la iveală atunci când iubitul adolescentei i-a propus să întreţină raport cu o minoră unui poliţist aflat în timpul liber.

Anchetatorii au aflat cum racola tânăra fetele de pe urma cărora făcea apoi bani.

„Am început să umblu prin locuri unde ştiam eu că se adună trupa la o ţigară şi m-am interesat care dintre fete şi-o pune. Mi-a fost uşor să aflu, căci băieţii se dau tot timpul mari cu asta”, a mărturisit adolescenta. „Apoi, le-am căutat pe fete şi am intrat în vorbă cu ele. Unele s-au speriat că le propuneam să facem bani din relaţii cu bărbaţi, însă altele au acceptat. Se lăsau greu, dar se lăsau convinse”, a mai povestit tânăra cercetată pentru proxenetism.

„A venit la mine şi mi-a spus că-s foarte idioată că o fac degeaba cu băieţii. Mi-a zis: Hai, fată, că se fac bani, nu fi proastă”, a povestit una dintre elevele racolate pentru prostituţie.

Tariful fetelor era de 100 – 150 de lei pentru o jumătate de oră, iar ele primeau jumătate din bani, restul fiind opriţi de proxeneţi.

Judecătoria Galaţi a demarat procesul în cazul grupului de şase persoane acuzate de proxenetism. Anchetatorii au stabilit că Simona Alexandru Ulmaru (14 ani) a racolat trei minore pentru practicarea prostituţiei în perioada august-octombrie 2012, în afacere fiind implicat şi Petrică Stan. Cei doi şi-au însuşit ulterior banii proveniţi din practicarea celei mai vechi meserii din lume, dar lucrurile nu s-au oprit aici. Potrivit Monitorul de Galaţi, o a treia persoană, Vasile Seserman, le-a pus la dispoziţie propriul apartament, astfel încât fetele să îşi vadă de treabă fără să fie deranjate. În perioada octombrie 2012-februarie 2013, Mihaela Jugănaru a decis să se implice în „afacere”, racolând alte trei minore şi înlesnindu-le practicarea prostituţiei. Proxeneţii au schimbat apartamentul, astfel că pe filieră a intrat Ion Zorilă, care şi-a pus locuinţa la bătaie, contra, evident, unui procent din banii încasaţi din prostituţie.

Şi Florica Antoaneta a văzut în înlesnirea prostituţiei o bună oportunitate de a face rost uşor de bani, dar poliţiştii s-au sesizat în legătură cu modul de operare al proxeneţilor, iar în cele din urmă i-au identificat pe toţi cei implicaţi. Procurorii au instituit sechestru pe banii proveniţi din practicarea prostituţiei, dar şi pe un autoturism, marca BMW, ce aparţin celor şase persoane împlicate în afacerea de proxenetism. Interesant de amintit este că minorele care se prostituau ar fi fost greu de depistat, în contextul în care proxeneţii schimbau constant apartamentele unde erau aduşi clienţii, dar o neglijenţă a uneia dintre fete i-a adus pe poliţişti direct la cei care se aflau în spatele întregii poveşti. Majoritatea celor implicaţi au negat că ar avea de-a face cu reţeaua de proxenetism, dar declaraţiile minorelor racolate i-au dat de gol. Dacă vor fi găsite vinovate, cele şase persoane puse sub acuzare riscă până la şapte ani de închisoare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT