O familie constanţeană acuză medicii din Mangalia că le-a ucis copilul

Durere mare în rândul unei familii din Limanu, iar mama unui copil de numai două luni este hotărâtă să meargă până în pânzele albe pentru a-şi face dreptate, întrucât, susţine ea, sugarul a murit din cauza medicului din localitate.
Romania TV
02 nov. 2012, 07:52
O familie constanţeană acuză medicii din Mangalia că le-a ucis copilul

Fiind bolnav de ceva timp, copilul a ajuns, în cele din urmă la Spitalul din Mangalia, unde a decedat la scurt timp. Disperată, femeia a făcut o reclamaţie, spunând că medicul din localitate, Mihai Olaru, este de vină de cele întâmplate, care nu i-ar fi acordat tratamentul corect încă de la bun început, scrie ReplicaOnline.ro.

„În urma unor aspecte pe care le-am aflat recent, Poliţia Mangalia s-a autosesizat în cursul zilei de joi, în legătura cu existenţa sau inexistenţa infracţiunii de ucidere din culpă, conform articolului 378, alineatul doi, vorbind de o posibilă culpă medicală. Este un aspect sub care facem cercetări, însă, la acest moment ne-am autosesizat şi vom demara o anchetă, împreună cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia”, a declarat comisar şef Valentin Burlacu, şeful IPJ.

Citeşte articolul complet pe ReplicaOnline.ro.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Ce să faci cu jaluzelele în fiecare seară, când temperaturile scad. Trucul simplu pentru o casă mai călduroasă
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT