O femeie a murit după ce a căzut de pe un pod pe DN1

O femeie a murit după ce a căzut de pe podul din dreptul localității Poiana Câmpina pe Drumul Național 1, între benzile de pe șosea. Deocamdată nu se știe dacă aceasta a vrut să se arunce sau s-a dezechilibrat de pe pod.  
Romania TV
26 oct. 2017, 07:05
O femeie a murit după ce a căzut de pe un pod pe DN1

Femeia în vârstă de 59 de ani a suferit multiple traumatisme după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ 20 de metri. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, la fața locului s-a deplasat un echipaj de terapie intensivă mobilă cu medic. Aceştia au găsit-o pe femeie în stop cardio-respirator.

În ciuda eforturilor medicilor, femeia a murit la spital. Martorii au povestit că înainte de tragedie, femeia s-a plimbat o perioadă pe podul care traversează şoseaua. Poliţiştii investighează cazul acum.