O femeie a fost UCISĂ pentru că a practicat VRĂJITORIA

O femeie din India în vârsta de 55 de ani a fost torturată şi bătută până la moarte de rudele sale care o suspectau că practică vrăjitoria, a anunţat luni poliţia, citată de agenţia DPA, citată de Agerpres.
Alina Costache
27 oct. 2014, 18:03
O femeie a fost UCISĂ pentru că a practicat VRĂJITORIA

Dukalheen Bai a murit în districtul Bemetera din statul Chhattisgarh din centrul Indiei, în noaptea de sâmbătă, iar 12 membri ai familiei sale au fost arestaţi pentru crimă.

Un cumnat al femeii şi familia acestuia au acuzat-o că le-ar fi îmbolnăvit fiul prin practicarea vrăjitoriei, a precizat şeful poliţiei districtuale, citat de DPA.

Citeşte şi Elveţienii i-au ridicat monument ULTIMEI VRĂJITOARE executate în Europa

„Sâmbătă, ei au târât femeia din casă, au bătut-o cu pumnii şi cu beţele. Ea a murit la locul faptei„, a mai spus poliţistul.

India nu are nici o lege specifică împotriva vânătorii de vrăjitoare, iar incidente de tortură şi ucidere a femeilor care sunt etichetate drept vrăjitoare sunt raportate la intervale regulate din întreaga ţară.

Cel puţin 2.100 de persoane, majoritatea femei, au fost ucise între anii 2000 şi 2012 pentru că ar fi practicat vrăjitoria, potrivit National Crime Records Bureau din India, citat de DPA.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
„Lukic – omul meciului, Dawa – comisarul de serviciu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după U Cluj – FCSB 1-0
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT