O femeie accidentată în timpul filmărilor de la „Transformers 3”, despăgubită cu 18,5 mil. de dolari

O femeie cascador, care a suferit leziuni cerebrale şi a rămas parţial paralizată în urma unui accident produs în timpul filmărilor de la SF-ul "Transformers 3", a ajuns la o înţelegere cu producătorii filmului şi va primi despăgubiri de 18,5 milioane de dolari.
Romania TV
24 mai 2012, 17:46
O femeie accidentată în timpul filmărilor de la

Gabriela Cedillo a deschis o acţiune în justiţie împotriva directorilor companiilor Paramount Pictures şi DreamWorks Studios, după ce un cablu care susţinea un automobil pe platourile unde a fost turnat cel de-al treilea film din franciza „Transformers” s-a rupt şi i-a secţionat o porţiune din craniu, în septembrie 2010, relatează femalefirst.co.uk.

Cascadoarea în vârstă de 26 de ani a fost transportată de urgenţă la un spital din statul american Indiana, iar producătorii filmului au promis încă de atunci că vor achita toate costurile medicale rezultate din acel incident. În cele din urmă, ei au ajuns la un acord cu victima, căreia îi vor plăti despăgubiri de 18,5 milioane de dolari.

Accidentul a declanşat o anchetă, iniţiată de Indiana Occupation Safety and Health Administration (IOSHA), care a dorit să afle dacă şi alte norme de securitate au fost încălcate pe platourile unde a fost turnat filmul regizat de Michael Bay.

Oficialii americani au ajuns la concluzia că producătorii peliculei nu sunt vinovaţi pentru producerea „acestui accident nefericit, ce nu putea fi prevăzut”.

Filmul „Transformers 3/ Transformers: Dark of the Moon” a avut premiera pe 29 iunie 2011 şi a obţinut încasări de 1,12 miliarde de dolari pe plan mondial.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Gică Hagi, copleșit de gânduri în autocarul naționalei. Imaginea care spune totul după România – Bosnia 2-4
Capital.ro
Cât durează, de fapt, să încarci o mașină electrică: Diferențele dintre Level 1, 2 și 3. Cum alegi corect încărcarea mașinii
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Horoscop 29 septembrie 2026. Finalul lunii vine cu o răsturnare de situație! Bani pentru unii nativi, o veste surpriză și planuri schimbate peste noapte
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte