O maşină de 30.000 euro, furată de la o firmă din Arad, a fost găsită incendiată

Autoturismul dispărut de la o firmă de transport persoane din judeţul Arad, evaluat la 30.000 de euro, a fost găsit de către poliţişti incendiat şi abandonat într-o vale. În interior erau şi cutiile metalice în care s-ar fi aflat suma de 8.000 de euro, declarată furată, însă acestea erau goale.
Filip Stan
05 nov. 2013, 17:19
O maşină de 30.000 euro, furată de la o firmă din Arad, a fost găsită incendiată

Potrivit Biroului de presă al Poliţiei Judeţene Arad, autoturismul declarat furat de la sediul firmei de transport din localitatea Fântânele a fost găsit, marţi, la o distanţă de aproximativ 15 kilometri, într-o vale din localitatea Chesinţ, scrie Mediafax.

Poliţiştii spun că maşina a fost incendiată, fiind arsă în proporţie de 90 la sută. În interior au fost găsite şi cutiile metalice în care s-ar fi aflat cei 8.000 de euro raportaţi de către reprezentanţii firmei de transport ca fiind furaţi, însă cutiile erau goale.

Poliţiştii continuă cercetările şi spun că au un cerc de suspecţi în acest caz de furt.

Potrivit Biroului de presă al Poliţiei Arad, spargerea ar fi avut loc duminică seară, la sediul din localitatea Fântânele, iar un angajat al firmei de transport a sunat la 112 după ce a observat uşa firmei deschisă şi lucrurile din interior răvăşite.

La sosirea poliţiştilor, reprezentanţii firmei au sesizat că din sediu a dispărut suma de 8.000 de euro, care se afla în două cutii metalice, dar şi un autoturism Mini Cooper din 2013, în valoare de aproximativ 30.000 de euro.

Firma de transport se află în imobilul în care îşi are locuinţa şi patronul, care era plecat în străinătate.

Echipa de poliţişti de la Investigaţii Criminale a constatat că sistemul de supraveghere video al imobilului era distrus, iar unitatea de stocare a imaginilor a fost furată.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Atac de panică la Rapid: Alex Dobre, transportat de urgenţă la spital! Ce se întâmplă cu fotbalistul: informațiile oferite de club. Update exclusiv
Capital.ro
Elena Udrea o desființează pe Kovesi: Traian Băsescu te-a numit pe criterii nu de competența. DNA a făcut abuzuri!
Playtech.ro
Prețuri tot mai mari pe litoralul bulgăresc în 2026. Cât te costă o ieșire la terasă în Balcic
Adevarul
Cum îți treci casa pe numele copilului fără să îți pierzi dreptul de a locui în ea
wowbiz.ro
Ultimele ore din viața Aliciei, eleva ucisă pe câmp în Bihor. Mesajul care spune totul despre ea și apelul video făcut înainte de tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Gestul intimidant pe care Valentin Ceaușescu îl făcea la meciurile Stelei: ”Arbitrii aveau probleme când vedeau asta” / ”El era șeful”
MediaFlux
Actorul Ioan Isaiu, de 56 de ani a murit la filmări. Cum s-a întâmplat
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi