O nouă condamnare în dosarul „Diplome de licenţă fără studii”. O fostă studentă, condamnată că a dat mită

O fostă studentă italiană de la Universitatea de Vest ”Vasile Goldiş” Arad, cercetată în vara anului trecut în dosarul ”Diplome de licenţă fără studii”, instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost condamnată de Tribunalul Arad la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, în urma unui acord de recunoaştere a vinovăţiei. În acest dosar a fost condamnat recent şi un profesor universitar, medicul arădean Lucian Păiuşan, tot prin recunoaşterea faptelor, iar în cazul altor inculpaţi procesele continuă.
Filip Stan
02 mart. 2018, 09:55
O nouă condamnare în dosarul

Sentinţa emisă de prima instanţă, Tribunalul Arad, o condamnată pe fosta studentă Maria Giuseppina Di Matteo pentru mai multe fapte, după ce aceasta a acceptat să semneze un acord de recunoaştere a vinovăţiei propus de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care instrumentează dosarul „Diplome de licenţă fără studii” la două universităţi arădene.

Italianca a primit o pedeapsă cu închisoarea de un an şi zece luni pentru de cumpărare de influenţă, un an pentru complicitate la infracţiunea de fals informatic şi un an pentru complicitate la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Instanţa a contopit pedepsele, rezultând doi ani şi şase luni de închisoare, însă a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de trei ani.

Instanţa a mai dispus interzicerea unor drepturi şi a obligat-o pe fosta studentă să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului local Arad sau Consiliului local al comunei Vladimirescu, pe o perioadă de 90 de zile.

Sentinţa poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

În acest dosar a mai fost condamnat recent profesorul universitar Lucian Păiuşan, medic primar de anatomie patologică, care a semnat, de asemenea, un acord de recunoaştere a vinovăţiei. El a primit tot o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Tribunalul Arad a mai decis ca notele studenţilor care au plătit pentru a fi trecuţi de profesorul Lucian Păiuşan să fie şterse din toate registrele şi cataloagele.

Potrivit news.ro, acestea sunt primele două sestinţe din dosarul „Diplome de licenţă fără studii”, iar alţi inculpaţi sunt judecaţi în continuare pentru că nu şi-au recunoscut faptele.

În 26 iulie 2017, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au făcut 106 percheziţii domiciliare, în acest dosar în care 36 de persoane sunt acuzate de săvârşirea de infracţiuni de corupţie. În urma percheziţiilor, au fost ridicaţi peste 350.000 de euro, înscrisuri şi sisteme informatice.

Anchetatorii susţin că la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad s-ar fi constituit „reţele infracţionale din care ar fi făcut parte cadre didactice, secretare şi alte categorii de personal nedidactic, precum şi foşti absolvenţi care ar fi avut rolul de a intermedia traseul banilor de la studenţi la profesori sau la informaticieni, contra unor comisioane, în vederea promovării frauduloase a examenelor”.

De asemenea, în acest mecanism, studenţi care ar fi dat bani profesorilor pentru promovarea unor examene, în special cei cunoscători de limba română, ar fi devenit la rândul lor intermediari pentru alţi colegi. În anumite cazuri, banii oferiţi în schimbul promovării examenelor ar fi fost lăsaţi la puncte de schimb valutar ai căror administratori ar fi fost în relaţii de prietenie cu cadrele didactice.

Cadrele didactice ar fi pretins şi primit bani şi bunuri de la studenţi pentru a le oferi lucrări de licenţă deja elaborate ori pentru promovarea unor examene, mai ales în cazul unor studenţi străini, înscrişi la grupe ce urmau cursurile în română, fără ca aceştia să înţeleagă limba.

Totodată, informaticienii instituţiilor ar fi accesat ilegal softul creat pentru evidenţa situaţiilor şcolare şi ar fi modificat rezultatele obţinute de unii dintre studenţi ori le-ar fi transmis acestora mesaje cu răspunsurile corecte, în timpul examenelor.

În noiembrie 2017, anchetatorii au anunţat că 120 de persoane, cadre didactice şi studenţi, au fost audiate, fiind cercetate pentru infracţiuni de corupţie.

Tot în noiembrie, în cadrul anchetei, au fost puse în executare trei mandate de percheziţie asupra a trei casete de valori deţinute de către doi dintre cei cercetaţi în cauză, la unităţi bancare din Arad şi Timiş, în urma cărora au fost indisponibilizate mai multe bunuri, pentru a fi confiscate. Poliţiştii au ridicat 64.200 de euro, 31.000 de USD, 5.000 de lire sterline, 4.500 de franci elveţieni, 500 de grame de aur, 110 grame de perle, 200 de grame de rubine şi 2 inele cu diamant.

DailyBusiness
Andra și Cătălin Măruță plătesc o avere pentru școala celor 2 copii. David și Eva învață la Cambridge School of Bucharest
Spynews
Fiul lui Ilie Dumitrescu ar fi provocat un accident, în Capitală! Toto Dumitrescu este căutat, după ce a fugit de la locul faptei
Bzi.ro
Antena 1 le amendează pe Catinca și Calina după eliminarea de la Asia Express 2025. Cum s-a ajuns la această decizie
Fanatik.ro
Patru zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap din 16 septembrie de la ora 16.00. Protecție divină, noroc la bani și oportunități uriașe pentru ele
Capital.ro
Nicușor Dan îl poate face uitat pe Călin Georgescu. Mutarea care i-a cucerit pe suveraniști: V-am spus dintotdeauna!
Playtech.ro
Cum obții bilete de tratament balnear în 2025, care pensionari pot beneficia de tratament subvenționat
Adevarul
„Diva lui Putin”, interzisă la Cluj. Academia de Muzică s-a răzgândit cu privire la concertul Anna Netrebko
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, pur și simplu superbă într-o ținută sumară
kanald.ro
Mamele din România ar putea primi suma de 2.250 de lei, timp de un an
Cancan.ro
Ce a făcut Toto, fiul lui Ilie Dumitrescu, după accidentul cauzat. Avem SINGURELE IMAGINI
iamsport.ro
Un mare rapidist, elogii la adresa lui MM Stoica: ”Cum să nu îl respect? Îi sunt recunoscător”
MediaFlux
Când poate sta, de fapt, un bebeluș în fund? Greșeala făcută de mulți părinți
stirilekanald.ro
Cine l-a înjunghiat pe Auraș în timpul măcelului de la Craiova. Criminalul era deja cunoscut în lumea interlopă. De la ce a pornit totul
substantial.ro
Ursula von der Leyen propune o limită de vârstă pentru Facebook Instagram TikTok în Uniunea Europeană