O nouă creşă, inaugurată. Primarul Robert Negoiță: „Pregătim un amplu proiect pentru şcolile din Sectorul 3”

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a inaugurat astăzi, 7 iunie, noua creșă „Trapezului”, situată pe Aleea Prevederii nr. 6.
Filip Stan
07 iun. 2022, 14:47
O nouă creşă, inaugurată. Primarul Robert Negoiță:

Robert Negoiţă a oferit jurnaliștilor prezenți date despre noua construcție și a asigurat părinții că aceasta va putea primi copiii începând cu această toamnă.

“Aici era un corp mic și foarte vechi care, conform expertizei, stătea să cadă și pe care l-am demolat. Iată-ne aici în fața acestei clădiri noi, de capacitate mult mai mare față de cea veche. Vorbim despre o clădire de aproximativ 3000 de metri pătrați. Costurile au fost de aproximativ 14 milioane de lei, cu finanțare din fonduri locale. În această sumă sunt incluse și amenajările din curte, utilitățile nu doar clădirea. Capacitatea creșei este de peste 250 de antepreșcolari. Din toamnă, personalul creșei va fi gestionat de Ministerul Educației și tot atunci vom deschide creșa pentru cei mici“, a precizat Primarul Sectorului 3.

Nou proiect pentru toate școlile din sector

Edilul a adăugat și faptul că primăria are un proiect prin care școlile din Sectorul 3 vor fi extinse ca suprafață. “De altfel, avem un proiect care privește și extinderea școlilor din Sectorul 3 cu fonduri europene. Noi am reabilitat în urmă cu câțiva ani toate școlile pe care le avem în administrare, dar prin acest proiect el vor căpăta o suprafață mai mare și le vom aduce la un nivel mult superior”, a mai spus primarul.

Când se pot face înscrierile

Creșa va găzdui copii cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani,  care vor putea fi înscriși în cele 17  grupe noi.

Înscrierea copiilor la creșa „Trapezului” pentru anul școlar 2022-2023,  se va desfășura, exclusiv online prin aplicația disponibilă pe site-ul www.dgaspc3.ro, în perioada 20-24 iunie 2022.

Creșa „Trapezului” are ca misiune asigurarea de servicii de îngrijire și de supraveghere a copiilor care o frecventează şi dezvoltarea de programe adecvate vârstei, nevoilor, potenţialului de dezvoltare şi particularităţilor acestora.

Creșa este amenajată și dotată după ultimele standarde europene, oferind copiilor cetățenilor Sectorului 3 servicii de îngrijire și educație timpurie de calitate.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Jucătorii cu care pornește revoluția la FCSB. Gigi Becali: „Și lui îi fac contract”
Capital.ro
Poți fi concediat dacă refuzi să lucrezi peste program? Ce spune legea și ce despăgubiri pot primi angajații
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT