O oficialitate americană dă asigurări Moscovei că scutul antirachetă nu este îndreptat către Rusia

Sistemul de apărare antirachetă, creat de SUA și NATO, nu pune în pericol potențialul strategic al Rusiei, a declarat marți asistentul pentru controlul armelor, verificare și conformare al secretarului de stat al SUA, Frank A. Rose, subliniind că Statele Unite și Alianța Nord-Atlantică nu vor oferi niciun fel de garanții în scris Moscovei, cu caracter juridic obligatoriu, deoarece aceasta ar putea submina dezvoltarea scutului în funcție de amenințările în creștere, relatează agenția de presă RIA Novosti.
Filip Stan
12 apr. 2016, 13:58
O oficialitate americană dă asigurări Moscovei că scutul antirachetă nu este îndreptat către Rusia

‘Rusia continuă să-și manifeste îngrijorarea în legătură cu faptul că sistemul de apărare antirachetă amenință potențialul său strategic. NATO și SUA au afirmat în mod repetat, de-a lungul anilor, că acesta nu este îndreptat și nu poate să vizeze capacitățile strategice ruse’, a insistat diplomatul american, într-o conferință organizată de Institutul Regal al Forțelor Armate (RUSI) la Londra.

Potrivit acestuia, este ‘regretabil’ faptul că Moscova a renunțat să mai coopereze cu Alianța Nord-Atlantică în ceea ce privește crearea sistemului de apărare antirachetă. ‘Cred că este important să se sublinieze faptul că Rusia a renunțat în mod unilateral la un dialog constructiv cu NATO în domeniul apărării antirachetă’, a subliniat Frank A. Rose, citat de RIA Novosti.

Referitor la solicitarea Moscovei de a i se oferi garanții în scris, cu caracter juridic obligatoriu, că scutul antirachetă implementat de SUA și NATO în Europa nu vizează capacitățile sale strategice, oficialul american a estimat că acest lucru nu este posibil.

Citeşte şi Cioloş: Sistemul antirachetă de la Deveselu şi transferul acesteia către NATO sunt în grafic

‘Ceea ce solicită Moscova va limita în mod semnificativ capacitatea noastră de a răspunde amenințărilor nucleare. Coreea de Nord și Iranul au efectuat în mod repetat lansări de rachete și amenințările care vin dinspre aceste țări dictează necesitatea ca noi să ținem pasul cu tehnologiile pe care acestea le dezvoltă’, a explicat el.

În plus, SUA vor insista asupra mobilității sistemului de apărare antirachetă, a spus Rose, adăugând că aceasta va permite un răspuns mai eficient la amenințările tot mai mari.

La rândul său, Robert Bell, reprezentant civil principal al secretarului american al apărării în Europa, a menționat, în aceeași conferință, că, dacă ar fi fost îndreptat împotriva potențialului strategic rusesc, sistemul european antirachetă ar fi ‘arătat complet altfel’.

Planurile SUA de creare a unui sistem de apărare antirachetă, care să le apere în mod sigur teritoriul de eventuale rachete balistice, reprezintă o piatră de încercare în relațiile dintre Moscova și Washington. Segmentul european al sistemului american de apărare antirachetă ar urma să fie desfășurat pe deplin către orizontul anului 2018. Într-o etapă inițială este planificată instalarea de rachete interceptoare într-o serie de țări din Europa de Est, notează RIA Novosti.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT