O Ordonanţă de Urgenţă pe tema interceptărilor va fi adoptată vineri. Anunţul ministrului Justiţiei

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat, joi, că Guvernul a lucrat la o ordonanță de urgență privind interceptările și vineri seară, după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Executivul o va adopta.
Ionela Marcu
10 mart. 2016, 18:29
O Ordonanţă de Urgenţă pe tema interceptărilor va fi adoptată vineri. Anunţul ministrului Justiţiei

Raluca Prună a explicat că proiectul Ordonanţei a fost realizat împreună cu toate instituţiile care au nevoie de interceptări în cadrul anchetelor pe care le instrumentează.

„Guvernul a lucrat la o ordonanță de urgență, a făcut-o împreună cu Parchetele, cu Ministerul Public, DIICOT și DNA. Mâine avem CSAT și mâine seara Guvernul va adopta această ordonanță de urgență”, a spus Prună, la Palatul Victoria.

Ea a precizat că România se află în situația în care nu are altă infrastructură în materie de interceptare a comunicațiilor decât cea de la SRI, soluția fiind folosirea acesteia cu eliminarea oricărei intervenții umane din partea celor de la Serviciul Român de Informații și cu intervenția exclusivă a procurorului și a poliției judiciare.

În context, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunțat că vineri seară va avea loc o ședință de guvern specială pentru proiectul de ordonanță privind interceptările.

„România este in situatia in care nu are alta infrastructura decat cea care e azi administrata de SRI, astfel incat solutia propusa de Guvern este evident folosirea infrastructurii SRI, dar cu eliminarea oricarei interventii umane de la SRI si cu implicarea exclusiva a organelor de cercetare penala, care, CCR a retinut, sunt singurele care pot pune in executare astfel de masuri de supraveghere. SRI e de acord ca infrastructura sa fie folosita. Noi nu impartim infrastructura. SRI are competente pe mandatele de siguranta nationala”, a declarat Raluca Prună, adăugând că ordonanţa nu va lămuri aspectul detaşării de forţă umană solicitată de DIICOT şi DNA, acest lucru urmând să fie discutat cu Ministerul de Interne.

„Nu pot da ca un lucru cert, insa punerea in acord a legislatiei cu decizia CCR vine si cu niste costuri. Amploarea subiectului e atat de mare, incat trebuie sa avem o dezbatere in societate. Societatea trebuie sa decida daca dubleaza infrastructura sau daca infrastructura SRI este suficienta”, a punctat Raluca Prună.

Ministrul Justiţiei a explicat că proiectul de ordonanţă nu a fost supus dezbaterii publice din cauza caracterului de urgenţă: „Am avut o decizie a CCR publicata pe site-ul institutiei abia ieri la ora 15.00. Nu aveam un draft ieri la ora 15.00. A trebuit sa vedem decizia, sa ne uitam in elementele ei de detaliu. Abia azi la pranz am avut o versiune.
Mi-am luat riscul de a nu o pune in transparenta decizionala pentru ca urmeaza sa primesc un aviz al CSM, deci ea poate fi modificata”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT