O persoană se sinucide la fiecare 40 de secunde la nivel mondial

Cu 800.000 de persoane care îşi pun capăt zilelor în fiecare an la nivel mondial - una la fiecare 40 de secunde, cifrele rămân alarmante chiar dacă rata sinuciderilor la nivel global a cunoscut o scădere în ultimii ani, a avertizat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează AFP, Reuters şi dpa.
Iulian Tudor
09 sept. 2019, 15:29
O persoană se sinucide la fiecare 40 de secunde la nivel mondial

Într-un raport publicat înainte de Ziua mondială pentru prevenirea suicidului, OMS a afirmat că doar 38 de ţări dispun în prezent de strategii de prevenire a sinuciderilor, scrie agerpres.ro.

„Fiecare moarte este o tragedie pentru familie, prieteni şi colegi. Cu toate acestea, sinuciderile pot fi prevenite”, a declarat directorul general OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-un comunicat.

Citeşte şi Sinucidere prin accident, în Prahova. Un tânăr a intrat cu maşina într-un pom. Ce a făcut cu câteva momente înainte de tragicul gest

Cele mai frecvente metode de sinucidere sunt spânzurarea, otrăvirea şi împuşcarea, a precizat OMS, care a cerut guvernelor să adopte planuri de prevenire care să ajute oamenii să facă faţă stresului şi să reducă accesul la mijloacele de a-şi lua viaţa.

Paşii care s-au dovedit a fi eficienţi includ educarea mass-media în ceea ce priveşte relatarea responsabilă a sinuciderilor, construirea în cazul tinerilor a abilităţilor de a face faţă stresului, ajutorarea persoanelor cu risc şi reducerea accesului la pericole, precum pesticidele.

OMS notează că interdicţia pesticidelor în Sri Lanka au redus rata sinuciderilor cu 70% între 1995 şi 2015. În Coreea de Sud, o politică similară a înjumătăţit numărul sinuciderilor între 2011 şi 2013.

Pesticidele sunt utilizate de obicei în cazul sinuciderilor deoarece sunt extrem de toxice, nu au antidot şi sunt adesea folosite în zone izolate unde nu există ajutor medical în apropiere.

Rata sinuciderilor la nivel global a scăzut cu 9,8%, până la 10,5 decese la 100.000 de persoane, între 2010 şi 2016, a declarat OMS, citând cele mai recente date disponibile.

Statele Unite, unde accesul la armele de foc reprezintă un mijloc important de sinucidere, au fost singura regiune la nivel mondial cu o rată a sinuciderilor în creştere, 6%, în perioada respectivă.

Sinuciderea reprezintă a doua cauză de deces în rândul tinerilor între 15 şi 29 de ani, după accidentele rutiere, conform OMS.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT