O româncă ar putea fi beatificată la Vatican, tânăra ar fi primit rănile lui Iisus Hristos

O localitate mică din județul Arad este pe cale să intre în atenția întregii lumi. Biserica greco-catolică a început procedurile pentru beatificarea și sanctificarea, la Vatican, a unei tinere care ar fi primit rănile lui Iisus Hristos, așa-numitele stigmate. Rafila Găluţ ar putea deveni primul laic din România considerat sfânt.
Filip Stan
14 nov. 2017, 20:12
O româncă ar putea fi beatificată la Vatican, tânăra ar fi primit rănile lui Iisus Hristos

La Bocsig, într-un sat mic din apropiere de Arad, a trăit Rafila Găluţ. Familia era săracă, aşa că fata cosea şi broda. Nu cerea niciodată nimic în schimbul veştmintelor pe care le făcea. Trăia doar din ceea ce primea de la oamenii binevoitori.

Oamenii din sat o vedeau adesea rugându-se în biserică. Acolo i-ar fi apărut, pentru prima dată Maica Domnului. Rafila avea atunci 22 de ani.

„În 1932, aici s-a arătat Maica Domnului, numai Rafilei Găluț. Și Maica Domnului i-a spus că îi vor apărea rănile Mântuitorului, dar să nu îi fie frică, că nu vor durea decât prima dată. Apoi vor apărea lin și fără durere”, a declarat preot Gheorghe Tomoioagă.

De atunci, rănile sângerânde i-au apărut constant. Și de fiecare dată, Maica Domnului ar fi anunțat-o înainte. Tanti Elisabeta e singura din sat care a cunoscut-o pe tânăra Rafila și își amintește de stigmatele ei.

„Își acoperea fruntea cu un batic și îi spunea doar finei ei când îi apărea și ea ne spunea nouă că are sânge pe frunte și înțepături”, a povestit Elisabeta.

Potrivit stiri.tvr.ro, Episcopia Greco-Catolică a strâns toate documentele vremii și a început demersurile pentru beatificarea și canonizarea Rafilei. În țară s-au obținut toate aprobările necesare, iar dosarul este analizat acum la Vatican.

Rafila Găluţ a murit de tânară, la numai 29 de ani. Mormantul ei este, de atunci, loc de pelerinaj pentru mii de credincioși.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Căutări intensificate în Bacău pentru găsirea minorei Neculcia Andreea Elena. Polițiștii au mobilizat noi forțe și un elicopter
Fanatik.ro
Antonio Folha e out de la CFR Cluj! Reacția șoc a lui Cadu. Exclusiv
Capital.ro
Caniculă într-o parte a țării, vijelii în alta. Harta fenomenelor meteo anunțate de meteorologi
Playtech.ro
Avertisment pentru turiști: cele cinci escrocherii cu taxiuri care îți pot goli portofelul în vacanță
Adevarul
„Taxa de turist” sau prețul normal al vacanței? „Nu vă obligă nimeni să cumpărați. Prețurile astea există pentru că cineva le plătește”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șapte persoane și-au pierdut viața după ce un adolescent a deschis focul într-o școală din Thailanda. Și-ar fi împușcat bunicii și mai mulți profesori
iamsport.ro
Bombă! Nu Edi Iordănescu! Nelu Varga a ofertat un alt antrenor român după dezastrul cu Tromso
MediaFlux
Sărbătoare în calendar, Sfânta Teodora de la Sihla. Rugăciunea specială care se spune în această zi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România