O săptămână de foc în politică. Opoziţia vrea să demită Guvernul şi s-o schimbe de Anastase

După mai bine de o săptămână de relaxare, politicienii reintră în luptă. Opoziţia vrea să demită Guvernul, la pachet cu Roberta Anastase, în timp Puterea vrea să-şi treacă mai repede noua lege electorală.
Romania TV
16 apr. 2012, 15:11
O săptămână de foc în politică. Opoziţia vrea să demită Guvernul şi s-o schimbe de Anastase

Săptămâna politică debutează cu o moţiune de cenzură. Moţiunea de cenzură are două subiecte: înfiinţarea liniei în limba maghiară la Universitatea de Medicină Târgu Mures şi distribuirea banilor către primării. Moţiunea are şanse din ce în ce mai mari de reuşită pentru ca săptămânal democrat-liberali trec în barca USL.

Decizia privind depunerea moţiunii va veni la pachet şi cu demersul de schimbare a Robertei Anastase. Victor Ponta o vrea plecată pe Roberta Anastase de la şefia Camerei Deputaţilor. Prin urmare, USL va depune o solicitare de revocare din funcţie.

Tot în această săptămână Parlamentul ar trebui să dea un vot şi în privinţa ridicării imunităţii fostului ministru Lazslo Borbely. Totuşi, oficial, Camera Deputaţilor nu are programată în aceste zile nicio şedinţă de plen, ceea ce înseamnă că votul s-ar putea amâna cu cel puţin o săptămână.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
Victor Pițurcă, devastator în direct înainte de Turcia – România: „Nu e normal așa ceva la echipa națională. E inadmisibil”
Capital.ro
Bancnotele care trebuie predate imediat. Românii care folosesc numerar nu au drept să facă plăți cu ele
Playtech.ro
Butonul de pe tabloul electric pe care ar trebui să-l apeși măcar o dată la 30 de zile. Te salvează de multe cheltuieli
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Guvernul pune frână scumpirilor la carburanți. Adaosul comercial, limitat prin OUG
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
”Valentin Ceaușescu mi-a spus”. Cum a fost exclus de la națională legendarul fotbalist român
MediaFlux
Buna Vestire 2026, mare sărbătoare în Postul Paștelui în 25 martie! Cum faci să ai noroc tot anul în ziua în care nu ai voie să te cerți
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj