O şcoală din Bistriţa, în care învaţă copii romi, ar putea fi desfiinţată

Primăria Bistriţa vrea să desfiinţeze, din anul şcolar următor, o şcoală generală din oraş în care învaţă aproximativ 250 de copii, majoritatea romi, pe motiv că aceasta ar fi "o enclavă dăunătoare, nocivă şi păguboasă pentru toată lumea".
Romania TV
30 ian. 2013, 15:04
O şcoală din Bistriţa, în care învaţă copii romi, ar putea fi desfiinţată

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu (PSD), a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că, în conformitate cu modificările legislative şi cu noua Lege a învăţământului, Consiliul Local este cel care aprobă reţeaua şcolară în municipiu şi are dreptul să decidă în privinţa acesteia.

„Şcoala Generală nr. 2 funcţionează cu circa 250 de de elevi, marea lor majoritate de etnie romă. S-a creat în zona aia o un fel de enclavă, enclavă cu care nici eu, nici administraţia, cred că nici Consiliul Local, nu suntem de acord. Enclavizarea copiilor romi într-o şcoală în Bistriţa cred că este dăunătoare, nocivă şi păguboasă pentru toată lumea. Şi pentru noi ca societate, pentru copiii noştri şi mai ales pentru acei copii care nu sunt puşi în faţa unei concurenţe reale, reducându-le şansa de a accede la etapele superioare ale învăţământului. Discuţiile care au durat mult timp, trei ani, acum după apariţia legii noi s-au finalizat”, a declarat Ovidiu Creţu.

El a spus că elevii de la Şcoala Generală nr. 2 vor fi repartizaţi „nominal şi individual” la celelalte şcoli din oraş, în funcţie de locul unde domiciliază, părinţii acestora urmând să fie anunţaţi în scris, astfel încât să se evite eventualul abandon şcolar.

Totodată, primarul a mai spus că elevii care vor să aleagă o anumită şcoală o vor putea frecventa, însă este de dorit să nu migreze toţi într-o singură unitate, unde să formeze o nouă enclavă. Edilul a adăugat că imobilul în care funcţionează acum Şcoala Generală nr. 2 va fi repartizat Liceului de Muzică „Tudor Jarda”, care va putea funcţiona acolo din anul şcolar 2013-2014.

Ovidiu Creţu a adăugat că a avut o întâlnire cu un grup de aproximativ zece părinţi ai căror copii învaţă acum la Şcoala Generală nr. 2. „Acei părinţi de etnie romă au venit să îmi solicite să nu desfiinţăm şcoala, dar au plecat de la mine convinşi că facem un lucru foarte bun. M-au rugat să purtăm o discuţie cu un număr mai mare de părinţi, iar săptămâna viitoare vom avea o întâlnire cu părinţii şi vom aduce argumentele pe care le avem. Ştiu că nu sună bine, că obişnuinţa este o a doua natură, dar trebuie să şi tăiem până la urmă nodurile gordiene care împiedică dezvoltarea europeană a municipiului”, a spus primarul.

El a adăugat că nu poate fi acceptat „ca un curent al enclavizării să fie stimulat şi întreţinut cu banii municipiului”: „Nu putem să acceptăm în Bistriţa românească şi europeană a anului 2013 ca un curent pe care îl combatem, acela al enclavizării, să fie stimulat şi întreţinut cu banii municipiului. Trebuie să rezolvăm lucrurile astfel încât să le fie bine şi copiilor noştri”.

Desfiinţarea Şcolii Generale nr. 2 va fi supusă dezbaterii Consiliului Local Bistriţa joi.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Mihaela Rădulescu, un nou mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner. Cum l-a numit, de fapt 
Capital.ro
Surpriza verii în Europa: plaja care a depășit Grecia, Italia și Spania
Playtech.ro
Ora la care ar trebui coborâte jaluzelele pentru a scădea temperatura din casă cu câteva grade vara. Așa economisești bani la facturi
Adevarul
Ce s-ar întâmpla dacă Putin nu ar mai conduce Rusia. Răspunsul unui politolog de la Princeton: „Întregul cerc din jurul lui este format din ultranaționaliști”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Încep recrutările la SRI. Salariile pornesc de la 7.500 lei. Ce posturi sunt disponibile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?