Oameni de ştiinţă din întreaga lume l-au omagiat pe Stephen Hawking – O minte colosală, un superman în microgravitaţie

Oameni de ştiinţă şi politicieni din întreaga lume l-au omagiat prin mesaje online pe fizicianul Stephen Hawking, pe care l-au descris drept o minte colosală, care a făcut lumea un loc mai bun.
Alina Costache
14 mart. 2018, 08:06
Oameni de ştiinţă din întreaga lume l-au omagiat pe Stephen Hawking - O minte colosală, un superman în microgravitaţie

Stephen Hawking a murit pe 14 martie, la vârsta de 76 de ani. Tim Berners-Lee, fondator al World Wide Web, a fost unul dintre primii care au reacţionat după aflarea veştii morţii lui Hawking: „Am pierdut o minte colosală şi un spirit minunat”.

NASA a scris pe Twitter: „Teoriile lui au deschis universul de posibilităţi pe care noi şi lumea le explorează. Zboară în continuare ca superman în microgravitaţie, aşa cum le-ai spus astronauţilor de pe Staţia Spaţială în 2014”.

Vicepreşedintele Universităţii Cambridge, profesorul Stephen Toope, a spus că Hawking a fost o inspiraţie pentru milioane de oameni. „Profesorul Hawking a fost o individualitate care va fi ţinută minte cu afecţiune nu doar la Cambridge, ci în întreaga lume. Contribuţiile lui excepţionale la cunoaşterea ştiinţifică şi popularizarea ştiinţei şi matematicii au lăsat o moştenire nepieritoare. Caracterul lui a fost o inspiraţie pentru milioane de oameni”.

Ple Planetary Society a transmis: „Ne luăm rămas bun de la o minte sclipitoare”. Astrofizicianul Neil deGrasse Tyson a publicat o fotografie în care apare alături de Hawking şi a scris: „Moartea lui a lăsat un vacuum intelectual”.

Prim-ministrul indian, Narendra Modi, a spus că Hawking „a făcut lumea un loc mai bun”. „Profesorul Hawking a fost un om de ştiinţă extraordinar. Tăria lui de caracter şi tenacitatea au inspirat oameni din întreaga lume”.

Satya Nadella, CEO al Microsoft, a afirmat: „Am pierdut un mare om astăzi”.

Mulţi oameni de ştiinţă au împărtăşit experienţa întâlnirii cu Hawking de-a lungul anilor. Astrofizicianul Jonathan McDowell de la Harvard şi-a amintit determinarea lui Hawking de a susţine prelegeri, în ciuda dificultăţii de a vorbi.

„Îmi amintesc că atunci când ne ţinea prelegeri, şi era un efort imens pentru el să vorbească (înainte de traheotomie şi vocea computerizată), a făcut şi glume. Asta spune ceva”

Brad Tucker, cercetător la Mount Stromlo Observatory de la Australian National University, a afirmat că omul de ştiinţă nu a fost doar „un lider în cosmologie şi astrofizică, dar ne-a împins pe toţi să ne depăşim limitele şi pe ale necunoscutului”.

Greenpeace SUA i-a mulţumit lui Hawking pentru că i-a ajutat pe oameni să îşi înţeleagă locul în univers.

Astronautul american Chris Hadfield a scris: „Geniile sunt atât de delicate şi rare. La revedere, profesore Hawking. Ne-ai inspirat pe toţi”. Colegul lui Scott Kelly a spus că moartea lui Hawking este „o pierdere pentru umanitate”.

Tributuri i-au fost aduse profesorului şi de reprezentanţi ai industriei de divertisment.

Errol Morris, care a făcut filmul „A Brief History of Time” (1991), bazat pe conceptele expuse de Hawking în cartea lui, a spus că fizicianul a fost „un om cu adevărat fabulos”.

Trupa rock Foo Fighters l-a numit „legendă”, în timp ce actorul Macaulay Culkin a spus că a fost „un geniu şi personajul meu preferat din «Simpsons»”.

Cântăreaţa Katy Perry a subliniat faptul că Hawking a murit în Ziua Pi, dedicată constantei matematice, iar solistul trupei Aerosmith, Steven Tyler, a scris pe Twitter: „Ai schimbat lumea”.

Pe contul de Twitter al serialului „The Big Bang Theory” a fost publicată o fotografie în care actorii serialului apar în jurul lui Stepen Hawking. 

„În memoria lui Stephen Hawking. A fost o onoare să îl avem în «The Big Bang Theory». Mulţumim pentru că ne-ai inspirat şi ai inspirat lumea”.

Odată cu vestea morţii lui, numeroase desene cu un scaun cu rotile gol au fost publicate pe platformele social media.

Stephen Hawking (1942 – 2018) a primit numeroase distincţii, între care Albert Einstein Award, în 1978, şi Presidential Medal of Freedom, în 2009.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
„Fratele” lui Mircea Lucescu a dezvăluit singurul lucru pe care lumea trebuie să îl știe despre regretatul antrenor
Capital.ro
Bani după deces în România. Cum se împarte averea în lipsa unui testament. Reguli pentru moștenire
Playtech.ro
Val de concedieri în România. Ce companii au început disponibilizările și care sunt cele mai afectate domenii
Adevarul
Apocalipsa după Donald Trump. Amenințare fără precedent la adresa Iranului: „O întreagă civilizație va muri în această seară”
wowbiz.ro
Ultimul mesaj transmis de Mircea Lucescu înainte să moară! Ce mărturisire cutremurătoare a făcut „Il Luce”: „Gata, s-a terminat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„De ce n-ai avut grijă de el?” Ce a ieșit la iveală în cazul copilului de 12 ani care și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul unui bloc. Fratele mai mare ar fi fost martor
iamsport.ro
SURPRIZĂ! Un puternic afacerist ar fi interesat să investească la Steaua: ”Vine să se bage serios, nu să facă figurație!”
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari privind plata pensiilor! Miercuri, 8 aprilie, intră banii pe cardurile seniorilor. Anunț oficial
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj