Oamenii care nu respectă măsurile împotriva coronavirusului, ucişi de traficanţii de droguri

În Columbia, traficanţii de droguri şi rebelii îşi impun propriile reguli pentru combaterea coronavirusului şi îi omoară pe toţi cei care nu respectă le respectă. Potrivit The Guardian, traficanţii de droguri şi rebelii folosesc aplicaţii precum Whatsapp, pentru a avertiza cetățenii cu privire la măsurile din zonele în care își desfășoară activitatea.
Romania TV
17 iul. 2020, 19:24
Oamenii care nu respectă măsurile împotriva coronavirusului, ucişi de traficanţii de droguri

Cel puțin opt persoane au fost ucise de traficanţii de droguri şi de rebeli. În Tumaco, un oraș unde predomină sărăcia, locuitorilor li se interzice să pescuiască, limitându-se capacitatea lor de a câștiga bani și de a face rost de hrană. Chiar și vânzătorii stradali sunt amenințați și trebuie să se supună regulilor.

Oamenii nu au voie nici măcar să iasă din case, chiar dacă sunt bolnavi. În două provincii, Cauca și Guaviare, aceștia au distrus autoturismele celor care au ignorat restricțiile.

„Au oprit transportul între sate, iar atunci când cineva este suspectat că are Covid-19, i se spune să părăsească regiunea sau va fi ucis. Oamenii nu au de ales decât să se supună”, a declarat un localnic, sub protecția anonimatului.

Primul caz de coronavirus în Columbia a fost confirmat pe data de 6 martie, iar de atunci țara a înregistrat aproape 160.000 de cazuri și peste 5.000 de decese. Guvernul a impus restricții, atât la nivel local, cât și național, dar nu au fost atât de stricte precum cele ale cartelurilor, potrivit stirileprotv.ro. 

Activiștii pentru drepturile omului au cerut guvernului să-i ajute pe oamenii care se află în pericol din cauza acestor grupuri.

„Pedepsele draconice impuse de aceste grupări pentru a preveni răspândirea coronavirusului presupun că oamenii din aceste comunități sărace riscă să fie atacați și chiar uciși dacă își părăsesc casele. Guvernul ar trebui să-și intensifice urgent eforturile de a proteja aceste persoane, asigurându-se că au alimente și apă și să le protejeze sănătatea de efectele Covid-19″, a declarat un activist.

Citeşte şi O femeie diagnosticată cu COVID s-a sinucis în spital 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Topul românilor care vând cel mai bine în galeriile de artă. 71.000.000 de dolari s-au încasat pe o singură creație
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Cât vor fi amenzile din 2026, după creşterea punctului? Ce urmează în Codul Rutier și cum îți faci calculele corect în 2026
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Se dau 30.000 de euro românilor care se mută în acest oraș
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet