Oamenii de ştiinţă au elaborat harta unui oraş medieval aflat sub pământ

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Southampton au reuşit să traseze harta unui oraş medieval aflat sub pământ în apropiere de Salisbury, în centrul Angliei.
Alina Costache
03 dec. 2014, 14:37
Oamenii de ştiinţă au elaborat harta unui oraş medieval aflat sub pământ

Centrul academic a informat miercuri că experţii au reuşit să localizeze ceea ce ar putea fi unul dintre cele mai mari palate medievale care au existat în Regatul Unit. În plus, s-au mai descoperit resturile unei catedrale, o fortificaţie şi o reţea de construcţii din secolul al XI-lea, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Aventura la BEŢIE a doi tineri care s-au trezit dimineaţa în altă ŢARĂ : Mama mi-a spus că sunt un IDIOT FOTO

Pentru a realiza harta, oamenii de ştiinţă, care au colaborat cu studenţi ai universităţii, au utilizat o tehnologie specială bazată pe raze ultraviolete pentru a ‘vedea’ ce se afla sub pământ. William Cuceritorul (William the Conqueror, 1028-1087), primul rege de origine normandă al Angliei, a fondat oraşul medieval descoperit la Old Sarum şi a făcut din el unul dintre cele mai importante nuclee politice din epocă.

Situl Old Sarum, care se află la o distanţă de circa trei kilometri şi jumătate de actuala localitate Salisbury, în comitatul Wiltshire, conţine urme ale prezenţei umane de acum 3.000 de ani. Old Sarum a fost o fortificaţie din Epoca Fierului şi a fost ocupată de romani după ce aceştia au cucerit Britannia în anul 43.

Citeşte şi Povestea SATULUI care ascunde un SECRET GOL GOLUŢ ce urmează să fie scos la iveală în PREMIERĂ NAŢIONALĂ VIDEO

Directorul serviciului de prospecţiuni arheologice din cadrul Universităţii Southampton, Kristian Strutt, a semnalat că arheologii şi istoricii au ştiut secole de-a rândul că era un oraş medieval la Old Sarum, însă până acum nu exista o hartă a locului.

Cercetările noastre arată unde erau situate construcţiile, fapt pentru care putem reprezenta o hartă detaliată a zonei urbane„, a afirmat Strutt.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Care este planul de transferuri al Universității Craiova pentru Liga Campionilor și un nou titlu! Dezvăluirea acționarului principal: „Avem 4 ținte pregătite!”
Capital.ro
Doliu în muzica populară din România. A murit o iubită interpretă. A făcut AVC chiar înainte de a urca pe scenă
Playtech.ro
Când ieși la pensie în România și câți ani trebuie să cotizezi. Vârsta de pensionare, noutăți din 2026
Adevarul
O sursă inepuizabilă de energie pentru economia lumii. Dispozitivul uriaș care ar putea deschide noi oportunități de producere a curentului electric
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Decizia radicală luată de Șucu la Rapid îi va face viața grea lui Pancu! Ce a hotărât omul cu bani din Giulești
MediaFlux
Explozie dramatică într-un tren de navetiști. Autoritățile au confirmat 29 de decese și 100 de persoane rănite
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi