Oamenii de ştiinţă israelieni au realizat prima inimă vascularizată imprimată 3D

Cercetătorii de la Universitatea din Tel Aviv au realizat prima inimă scoasă la imprimantă 3D, completă, cu vase de sânge, pentru care a fost folosită „cerneală” personalizată, bazată pe colagen, scrie Haaretz, potrivit News.ro.
Romania TV
15 apr. 2019, 11:50
Oamenii de ştiinţă israelieni au realizat prima inimă vascularizată imprimată 3D

Pentru această inimă au fost folosite ţesuturi de la un pacient. Până în prezent, cercetătorii au reuşit să realizeze inima umană doar ca muşchi, fără vasele de sânge.

Noua realizare se potriveşte exact proprietăţilor imunologice, celulare, biochimice şi anatomice ale pacientului.

Rezultatul a fost publicat în revista Advanced Science de liderul echipei de cercetători, profesorul Tal Dvir, de la Universitatea din Tel Aviv. El a fost asistat de Nadav Noor, Assaf Shapira, Reuven Edri, Idan Gal şi Lior Wertheim.

„Este pentru prima dată când cineva, undeva, a reuşit cu succes să creeze şi printeze o inimă întreagă plină de celule, vase de sânge, ventricule”, a spus Dvir.

„În procesul nostru, aceste materiale (celule şi ţesut uman, n.r.) au servit ca bio-cerneluri, substanţe realizate din zaharuri şi proteine care pot fi folosite pentru imprimarea 3D a modelelor complexe de ţesut. Rezultatele noastre demonstrează potenţialul abordării privind ingineria tesutului personalizat şi a înlocuirii organelor în viitor”.

El a continuat: „În acest stadiu, inima noastră 3D este mică, de dimensiunea unei inimi de iepure”. Inimi de dimensiuni similare cu cele umane pot fi create folosind aceeaşi tehnologie, a mai precizat profesorul.

Cercetătorii plănuiesc acum cultivarea inimilor imprimate în laborator şi „să le înveţe să se comporte” ca inimi, a mai spus Dvir. Apoi au ca scop realizarea de inimi imprimate 3D pentru animale.

„Trebuie să dezvoltăm mai departe inima imprimată. Celulele trebuie să deprindă abilitatea de a pompa. În prezent, se pot contracta, dar trebuie să lucreze împreună. Sperăm că vom reuşi şi că vom demonstra eficacitatea şi utilitatea metodei noastre. Probabil, în zece ani, vor exista imprimante pentru organe în cele mai bune spitale din lume şi aceste proceduri vor fi obişnuite”.

Anul trecut, Dvir şi echipa lui au produs primul implant de ţesut complet personalizat, realizat din celule ale unui pacient.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
„Execrabil!” Cristi Săpunaru l-a contrazis în direct pe Radu Naum, după Petrolul – Rapid 0-2
Capital.ro
Telemunca are reguli pe care puțini le cunosc. Ce trebuie să apară obligatoriu în contract
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Războiul merdenelelor vs. croissante continuă, chiar dacă La Mița Biciclista și Edmond Niculușcă și-au pus cenușă în cap și și-au cerut, târziu, scuze. Nea Mihai a dat lovitura, în timp ce primarul Ciucu s-a băgat și el în seamă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat