Obama vrea un acord cu privire la Ucraina înainte de încheierea mandatului la Casa Albă

Președintele american, Barack Obama, a declarat că l-a informat duminică pe omologul său rus, Vladimir Putin, în timpul dialogului scurt pe care l-a avut cu acesta la summitul anual al Forumului de Cooperare Asia-Pacific (APEC), că dorește să rezolve criza ucraineană înainte de a părăsi Casa Alba în luna ianuarie.
Romania TV
21 nov. 2016, 08:33
Obama vrea un acord cu privire la Ucraina înainte de încheierea mandatului la Casa Albă

„I-am vorbit despre Ucraina și de necesitatea de a rezolva această problemă”, a declarat Obama, într-o conferință de presă la Lima.

„Am insistat ca el să dea instrucțiuni negociatorilor săi pentru ca ei să lucreze cu noi, cu Franța, Germania și Ucraina pentru a vedea dacă putem ajunge la o înțelegere, înainte de sfârșitul mandatului meu „, a spus Obama care va părăsi Casa Alba la 20 ianuarie. O sursă de la Casa Albă declarase în cursul zilei de duminică pentru AFP că Barack Obama a exercitat presiuni „asupra lui Putin ca Rusia să-și respecte angajamentele prevăzute de acordurile Minsk”, menite să pună capăt conflictului din estul Ucrainei.

În acest context, președintele în exercițiu american a subliniat „atașamentul SUA și al partenerilor lor pentru respectarea suveranității Ucrainei”, potrivit sursei citate.

După anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în martie 2014, ceea ce a provocat tensiuni fără precedent între Moscova și Washington, Statele Unite au impus sancțiuni economice severe împotriva Rusiei.

Occidentul acuză Moscova că acordă sprijin militar rebelilor proruși din estul Ucrainei, fapt negat constant de Kremlin.

Conflictul dintre forțele ucrainene și separatiștii s-a soldat până acum cu peste 9.600 de morți de la declanșarea sa în aprilie 2014.

Președintele ucrainean Petro Poroșenko și viitorul său omolog american, Donald Trump, au avut o convorbire telefonică marți în cursul căreia primul a cerut sprijinul SUA.

Președintele Poroșenko și-a manifestat disponibilitatea de a „lucra cu administrația acestuia și de a consolida și mai mult parteneriatul strategic dintre Ucraina și Statele Unite”, potrivit președinției ucrainene. Poroșenko a „subliniat necesitatea unui sprijin puternic din partea Washingtonului în lupta împotriva agresiunii ruse și punerea în aplicare a reformelor cruciale” în Ucraina. Cei doi au convenit să organizeze o „întâlnire bilaterală”, conform aceluiași comunicat, care nu oferă mai multe detalii.

Anterior, președintele ales al SUA, Donald Trump, a avut o discuție telefonică cu Vladimir Putin, prima de la victoria republicanului în alegerile prezidențiale din SUA. Kremlinul a anunțat că este de acord cu „normalizarea” relațiilor între Moscova și Washington.

Victoria lui Donald Trump a suscitat îngrijorare în Ucraina, magnatul american fiind acuzat de mai multe ori în campanie de către rivala sa democrată, Hillary Clinton, că ar fi „marioneta” președintelui rus.

DailyBusiness
HAOS la Finanțe! Ședință de urgență după ce Pfizer a blocat conturile ROMATSA
Spynews
Zodiile care vor avea parte de o săptămână excepțională. Norocul le surâde între 6 și 12 iulie
Fanatik.ro
Sorana Cîrstea și-a distrus staff-ul în timpul meciului: „Sunteți inutili toți! Lăsați-mă în pace!”
Capital.ro
România a primit peste 100 de miliarde de euro de la UE. Victor Negrescu: 9 din 10 investiții publice au fost realizate cu bani europeni
Playtech.ro
Lista greșelilor din trafic care aduc cele mai multe amenzi turiștilor în Grecia. La ce trebuie să fie atenți românii care merg cu mașina în vacanță
Adevarul
Sute de turiști, filmați pe ascuns în camere de hotel. Imaginile intime erau vândute apoi pe Telegram
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Naum, oripilat de ce i s-a povestit în direct: ”Poftim? Ce ai cu ei?!”
MediaFlux
La 75 de ani și după patru căsnicii ratate, celebra actriță s-a logodit din nou: „El este alesul!”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?