Obiceiuri sănătoase care te ţin activ în dormitor

Pentru a avea o viaţă sexuală împlinită în cuplu nu trebuie doar să cunoşti o anumită tehnică. Degeaba cunoşti tehnica, dacă starea de sănătate sau de spirit nu-ţi permit să te “exprimi”. Ca să te bucuri împreună cu soţia de o viaţa sexuală de vis, trebuie că inima, mintea, întregul organism să funcţioneze la nivel optim. Cu alte cuvinte, minte sănătoasă, într-un corp sănătos, pentru o viaţă sexuală sănătoasă.
Romania TV
27 nov. 2012, 21:48
Obiceiuri sănătoase care te ţin activ în dormitor

Oxigenul este vital pentru o viaţă sexuală împlinită, deci fă exerciţii fizice

Dacă ai obiceiul de a zace în faţa televizorului ar fi bine să nu te întrebi de ce bărbăţia începe să-ţi joace feste. Ar trebui să te întrebi mai întâi când a fost ultima dată când te-ai ridicat de pe canapea să faci o alergare, sau să urci scările în loc să iei liftul. Inima ta pompează sângele oxigenat, astfel încât organismul să funcţioneze. Iar dacă oxigenul lipseşte, consecinţele le ştiţi deja. Ce e de făcut? Exerciţii fizice. Doar 30 de minute, trei zile pe săptămână. Inima lucrează, sângele circulă, oxigenul ajunge unde trebuie. În plus, exerciţiile fizice îmbunătăţesc respectul de sine. Şi ştii că femeile apreciază un bărbat stăpân pe forţele proprii. Aroganţa şi nesiguranţa sunt doar nişte măşti care nu pot păcăli nici o femeie.
 
Antrenează-ţi mintea că să te bucuri de o viaţa sexuală mai bună

Dacă te amuză faptul că la metrou sau în autobuz (chiar şi la volan când opresc la semafor) mulţi oameni completează rebusuri şi sudoku, ar fi cazul să-ţi schimbi optica. Aceste jocuri ale minţii îţi antrenează creierul şi îţi îmbunătăţesc imaginaţia în dormitor.

Citeşte mai mult pe Sfatulpărinţilor.ro.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Ce să faci cu jaluzelele în fiecare seară, când temperaturile scad. Trucul simplu pentru o casă mai călduroasă
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT