Ofertă de muncă inedită: primești 1.000 de euro ca să mănânci la restaurant. Nu este necesară experiența și nu se cere CV

O ofertă de muncă inedită a stârnit un val de entuziasm în rândul pasionaților de gastronomie și utilizatorilor activi ai rețelelor sociale. Pentru acest job nu este necesară nici experiența, nici depunerea vreunui CV.
Alina Costache
15 apr. 2025, 10:23
Ofertă de muncă inedită: primești 1.000 de euro ca să mănânci la restaurant. Nu este necesară experiența și nu se cere CV

O ofertă de muncă neobișnuită a luat cu asalt internetul. Renumitul restaurant „Pipero Roma”, distins cu o stea Michelin, a publicat pe platforma InfoJobs un anunț de recrutare cu un profil mai puțin obișnuit: se caută un degustător entuziast, dornic să trăiască o experiență culinară completă. Singura cerință este pasiunea pentru restaurante și bucătărie.

Singura condiție pe care trebuie s-o îndeplinească potențialul angajat

Mai există, însă, un detaliu important în anunț: angajatul trebuie să fie creator de conținut și să aibă un număr semnificativ de urmăritori, astfel încât experiența culinară pe care va trebui să o povestească pe rețelele sociale să ajungă la cât mai multe persoane.

Candidatul selectat nu va avea doar rolul de a degusta preparatele emblematice ale localului, ci va trebui să ofere feedback și să creeze conținut digital legat de experiența trăită. Practic, este vorba despre o combinație între degustare culinară și promovare online. În plus, restaurantul promite o zi întreagă petrecută în culisele gastronomiei de top, explorând toate etapele activității unui local de elită – de la gestionarea vinurilor, la organizarea sălii și chiar prepararea unui fel de mâncare alături de echipa din bucătărie.

Citeste si Patronii restaurantelor şi hotelurilor de la mare nu mai găsesc angajaţi. Salvarea ar putea veni de la muncitorii asiatici

Oferta nu impune cerințe de experiență anterioară sau studii de specialitate, ceea ce o face accesibilă unui public larg. Totuși, InfoJobs încurajează candidații să includă în aplicație linkurile către profilurile lor de social media.

Aproape 2.000 de aplicații pentru inedita ofertă de muncă

Anunțul a generat o adevărată explozie de candidaturi. Potrivit platformei, aproape 2.000 de utilizatori s-au înscris deja pentru această oportunitate, iar numărul este în continuă creștere.

Pe blogul InfoJobs, experiența culinară oferită de Pipero este descrisă ca „un vulcan de arome și emoții, unde fiecare preparat reinterpretează rețetele clasice printr-o viziune modernă, cu tehnici contemporane”. O incursiune fascinantă în universul rafinat al gastronomiei italiene, care reflectă sezonalitatea și specificul local.

De menționat că jobul este temporar și va dura doar câteva ore. Chiar și așa, pentru mulți, ocazia de a păși în culisele unui restaurant de top și de a-și transforma pasiunea într-un moment de vizibilitate online este, fără îndoială, una de neratat.

Citeste si Wendy’s face angajări pentru primele restaurante din România. Compania oferă salarii de până la 3.500 de lei

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Fanatik.ro
Ce va face Reghecampf la FCSB după criticile lui Gigi Becali? „Bă, patroane, dacă tu spui așa…”
Capital.ro
Mașinile cumpărate pe firmă rămân supuse unor reguli fiscale stricte. Ce se schimbă pentru deducerea TVA
Playtech.ro
Peste jumătate dintre comunele mici din România ar putea fi comasate. Reforma vizează și orașele mici. Ce se întâmplă cu primăriile
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Carambol în Bulgaria cu 12 morți și 58 de răniți în două accidente în lanț. Un român, printre răniți, confirmă MAE. Peste 70 de mașini implicate | Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România