Olguţa Vasilescu, anunţ important privind legea salarizării: Se va aplica exact aşa cum este, fără nicio altă modificare

Legea salarizării în sectorul bugetar se va aplica exact așa cum este, fără nicio modificare, nici în plus, nici în minus, precizează ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Romania TV
06 sept. 2017, 20:28
Olguţa Vasilescu, anunţ important privind legea salarizării: Se va aplica exact aşa cum este, fără nicio altă modificare

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, subliniază că majorările din Educație sunt „peste promisiunile din programul de guvernare”.

„Așadar, în programul de guvernare al PSD erau următoarele creșteri pentru profesori (deci nu și pentru personalul auxiliar): 25 la sută de la 1 iulie 2017 și 30 la sută de la 1 ianuarie 2018. Alte majorări nu erau în programul de guvernare până în 2020. Creșterea a fost de 15 la sută de la începutul anului (12 luni) și pentru profesori, dar și pentru personalul auxiliar, ceea ce reprezintă o sumă totală mai mare decât 25 la sută de la jumătatea anului (6 luni), cât scria în program și care îi privea doar pe profesori, nu și ceilalți angajați în sistem. Anul viitor, Educația va beneficia de două creșteri: 25 la sută de la 1 ianuarie și încă 20 la sută de la 1 martie, ceea ce iarăși înseamnă mai mult decât era prevăzut în programul de guvernare, adică 30 la sută din ianuarie, fără nicio altă creștere ulterioară până în 2020. Prin Legea salarizării, creșteri vor fi și în 2019 și în 2020, ajungându-se la nivelul salarizării profesorilor din Spania și Italia. Deci, majorările sunt peste promisiunile din programul de guvernare și era normal să fie așa dacă ne dorim ca Educația să fie prioritate. Din ceea ce am înțeles după discuțiile cu sindicatele, teama lor, de fapt, este că legea salarizării nu s-ar aplica în perioada următoare. Îi asigur că nu este cazul. Se va aplica exact așa cum este, fără nicio altă modificare. Nici în plus, nici în minus…”, explică ministrul Muncii, potrivit Agerpres.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a anunțat miercuri, printr-un comunicat de presă, că a decis să înceapă din 2 octombrie protestele, în cazul în care Guvernul nu acceptă încheierea unui acord scris, prin care se angajează să soluționeze mai multe probleme cu care se confruntă salariații din învățământ.

Membrii de sindicat reclamă faptul că sporurile salariale se calculează prin raportare la salariile de bază de anul trecut, ceea ce conduce la obținerea unor venituri salariale mai mici decât ar trebui de fapt. Concret, angajații din învățământ pierd, în medie, peste 3% din venitul brut, iar procentajul poate fi mai mare, dacă au mai multe sporuri.

În plus, profesorii sunt nemulțumiți de cuantumul mic al creșterii salariilor nete în anul 2018 comparativ cu creșterile salariilor brute, consecință a majorării contribuțiilor angajaților către stat. Astfel, în urma calculelor făcute de FSLI și recunoscute ulterior de ministrul Finanțelor Publice, precum și de ministrul Muncii, dacă nivelul brut al salariilor crește cu 50%, în realitate, ceea ce va primi, anul viitor, fiecare angajat din învățământ este de maximum 25%.

„În acest context, FSLI cere Guvernului României începerea negocierilor și încheierea unui acord scris până la data de 25 septembrie 2017, prin care să fie soluționate aceste solicitări, respectând următorul calendar: începând cu cel târziu data de 1 octombrie 2017, sporurile salariale să se calculeze prin raportarea la actualele salarii de bază; la rectificarea bugetară care se va face până la sfârșitul anului 2017, să fie cuprinsă suma necesară pentru plata sentințelor judecătorești; până la sfârșitul acestei luni să se găsească o soluție, astfel încât salariile nete din învățământ, în anul 2018 să crească într-un procent mai mare decât cel anunțat de Executiv”, afirmă sindicaliștii.

În caz contrar, FSLI va declanșa acțiunile de protest, după cum urmează: în data de 2 octombrie, între orele 12:00 — 14:00, vor fi pichetate toate prefecturile din reședințele de județ, iar pe 4 și 5 octombrie va fi pichetat sediul Guvernului.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Naționala României se vede exclusiv online la următoarele turnee majore?! Senatul a respins proiectul de lege ca meciurile să fie gratis la TV
Capital.ro
Doliu în lumea filmului! Un iubit actor a murit la doar 35 de ani. A publicat un mesaj tulburător pe Instagram
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru voucherele de vacanță în 2026: angajații nu mai trebuie să plătească încă 800 de lei pentru a le folosi
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia a reușit să slăbească după ce a schimbat un singur LUCRU în dieta zilnică
iamsport.ro
Rapid i-a tăiat indemnizația lunară de 1500 de lei unei legende a clubului: ”Nu ne mai respectă!”
MediaFlux
PAPARAZZI Daniela Györfi, în oraș la cafele și prăjituri după ce a slăbit! Cum arată artista la 57 de ani FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi