Olimpiada sexului. Fiecare sportiv va primi 15 prezervative la JO 2012

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Londra (27 iulie - 11 august) pun la dispoziţia sportivilor un număr record de prezervative, 150.000, cu 50.000 mai multe decât au fost distribuite în urmă cu patru ani, la Beijing.
Romania TV
19 iul. 2012, 10:49
Olimpiada sexului. Fiecare sportiv va primi 15 prezervative la JO 2012

Un număr record de prezervative, 150.000, le vor fi date sportivilor participanţi la Olimpiada de la Londra, ceea ce reprezintă un procent cu 50% mai ridicat decât la precedenta ediţie a Jocurilor Olimpice, din urmă cu patru ani, de la Beijing. Cum în Satul Olimpic vor fi cazaţi peste 10.000 de competitori, asta înseamnă că fiecare dintre ei va primi câte 15 prezervative.

Apetitul sexual al celor care merg la Jocurile Olimpice a fost confirmat în mai multe rânduri chiar de către cei împricinaţi, însă sub protecţia anonimatului. Una dintre sportivele americane a povestit la începutul acestei lui, în New York Post, despre petrecerile din Satul Olimpic, declarând că după aceea s-a simţit extrem de vinovată de faptul că şi-a înşelat prietenul.

Poftele sexuale ale sportivilor par să fi crescut considerabil de la o ediţie a Jocurilor Olimpice la alta. Astfel, dacă în 1988, la Seul, au fost distribuite doar 8.500 de prezervative, iar patru ani mai târziu, la Barcelona, numărul acestora a crescut la 50.000. În 2000, la Jocurile Olimpice de la Sydney, organizatorii le-au pus sportivilor la dispoziţie un număr de prezervative cu peste jumătate mai mic decât cel disponibil pentru Londra 2012.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Un fost jucător din Liga 1, gest oribil la adresa unui copil. Prima decizie după scandal
Capital.ro
„The Blue Road”, noul thriller Netflix despre crime în serie și doi detectivi din țări rivale. Când va fi lansarea
Playtech.ro
Problema de matematică de la PISA care îi pune în dificultate și pe adulți. Ce procent dintre triunghiuri este albastru?
Adevarul
Ținuta Mirabelei Grădinaru, analizată de stiliști după ce a fost acuzată că a purtat-o cu fața în spate
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în județul Brașov! O persoană și-a pierdut viața în urma impactului devastator
iamsport.ro
Semeghin, luat la bătaie după ce a băut peste măsură într-un bar din București: ”Își făcuse Bachus efectul puternic!”
MediaFlux
Putin, vânat în aer în propriul avion. Atac cu drone și haos pe aeroporturi
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte