Oltean: Modificarea Legii referendumului, atac direct la instituţia preşedintelui

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că modificarea Legii referendumului reprezintă "o încercare abuzivă de atac direct" la instituţia preşedintelui din partea USL, transmite Mediafax.
Romania TV
25 mai 2012, 11:59
Oltean: Modificarea Legii referendumului, atac direct la instituţia preşedintelui

„Acum, atenţia USL se îndreaptă spre o altă instituţie fundamentală, a preşedintelui. S-a impus în Parlament o iniţiativă legislativă de modificare a Legii referendumului, care abia a fost aprobată şi publicată în Monitorul Oficial. De o lună preşedintele a promulgat această lege, care a mai fost modificată în 2008 decătre PSD şi PNL în sensul ca preşedintele să poată fi suspendat cu majoritatea voturilor celor prezenţi la referendum. Este o încercare abuzivă de atac direct la instituţia preşedintelui pentru a da satisfacţie evidentă candidatului USL la această funcţie, şi anume domnului Crin Antonescu„, a spus Oltean.

Ioan Oltean a spus că PDL se delimitează ferm de „acest mod de a gândi şi de a legifera în planul unor domenii fundamentale”.

„Categoric, PDL va vota şi va fi împotriva acestui act normativ, apreciind că dorinţa USL de a modifica instituţiile fundamentale ale statului, de a le subjuga, de a le controla politic sunt deziderate străine nouă şi nu pot fi acceptate într-o lume democrată”, a spus Oltean.

Senatorul PSD Georgică Severin şi deputatul PNL Cornel Pieptea au depus la Senat un proiect de lege potrivit căruia preşedintele ţării poate fi demis cu votul majorităţii cetăţenilor participanţi la referendumul organizat în urma suspendării de către Parlament.

Legea actuală prevede că demiterea preşedintelui este aprobată numai dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Ce să faci cu jaluzelele în fiecare seară, când temperaturile scad. Trucul simplu pentru o casă mai călduroasă
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT