Oltean vrea un CNA pentru presa online

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, susţine că ar trebui să existe o lege care să îi pedepsească şi pe cei care "se ascund în spatele presei online" ca să înjure oameni, nu doar un organism de control al audio-vizualului, el cerând ajutorul jurnaliştilor pentru a promova o astfel de lege.
Romania TV
09 mart. 2012, 14:07
Oltean vrea un CNA pentru presa online

„Dacă se pedepseşte o televiziune pentru că te înjură, cred că nu e mai prejos să aplici o sancţiune şi celui care te înjură în presa online. Eu aş fi primul interesat, fiindcă mulţi se ascund în spatele presei online şi te fac în toate felurile şi nu este corect”, a afirmat Oltean.

El a spus că, în opinia sa, va trebui gândit ca legislaţia să se aplice celor care se ascund în spatele presei online pentru a aduce jigniri unor oameni, indiferent că sunt oameni politici sau simpli cetăţeni ai acestei ţări.

„Probabil că, în această privinţă, nu ar fi lipsită de importanţă o iniţiativă chiar a voastră (n.r. – a jurnaliştilor) pentru că sunteţi cunoscători ai fenomenului şi nu cred că poate fi tratată cu indiferenţă această atitudine a voastră. Eu, personal, subscriu unei asemenea iniţiative care mi se pare de bun simţ şi absolut oportună”, a spus Ioan Oltean.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Gigi Becali a cerut părerea inteligenței artificiale: Mirel Rădoi, antrenorul ideal pentru FCSB în criză
Capital.ro
Pensii 2026. Muncești și plătești contribuții, dar nu primești aceste puncte. Regula din Legea pensiilor
Playtech.ro
Orașul din România în care o stradă te poate duce într-o altă țară. Cum funcționează trecerea frontierei pentru localnici
Adevarul
Plaja unică din Europa unde femeile și bărbații nu au voie să stea împreună: un zid de 74 de metri îi separă de peste un secol
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi tineri de 18 și 19 ani și-au pierdut viața în urma unei tragedii rutiere în județul Prahova. Un adolescent de 15 ani a ajuns în spital
iamsport.ro
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
MediaFlux
Lege nouă pentru pensionari. Casa de Pensii e obligată să rezolve în termen scurt
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte