Omar el-Bechir, fostul preşedinte al Sudanului, a fost condamnat pentru corupţie

Judecătorul Al-Sadeq Abdelrahmane a explicat că fostul preşedinte va fi plasat într-un centru de reabilitare pentru persoanele în vârstă căci, potrivit legii sudaneze, orice persoană cu vârsta de peste 70 de ani nu poate intra la închisoare.
Alina Costache
14 dec. 2019, 13:14
Omar el-Bechir, fostul preşedinte al Sudanului, a fost condamnat pentru corupţie

Fostul preşedinte sudanez Omar el-Béchir, destituit în aprilie de armată în urma unei contestări inedite după 30 de ani la putere, a fost condamnat sâmbătă de un tribunal din Khartoum la doi ani de detenţie într-un centru de reabilitare, pentru corupţie, potrivit AFP.

Este vorba despre prima decizie în justiţie în care este vizat un om important de stat din Sudan.

Béchir a apărut sâmbătă dimineaţă în faţa unui „tribunal special”, ascultând verdictul în picioare, într-o cuşcă metalică şi îmbrăcat în rochia sa albă tradiţională şi cu turban, după ce a fost adus din închisoarea Kober din Khartoum unde este închis după ce a fost înlăturat de la putere.

Procesul care a început în luna august, şi care implică fonduri colectate din Arabia Saudită, s-a încheiat sâmbătă. Béchir a fost găsit vinovat de „corupţie” şi „posesie de valută”.

Judecătorul a dispus şi confiscarea fondurilor găsite la domiciliul lui Béchir după arestarea sa în aprilie, adică 6,9 milioane de euro, 351.770 de dolari şi şi 5,7 milioane de lire sudaneze.

Sudanul este astăzi condus de un guvern de tranziţie cu un premier civil şi un Consiliu suveran format din militari şi civili.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT