OMS: Nivel de criză al îmbolnăvirilor de tuberculoză rezistentă la medicamente

Numărul îmbolnăvirilor de tuberculoză provocate de tulpini ale bacilului Koch rezistente la tratamentele standard cu antibiotice se menţine la un nivel de criză, fiind semnalate numeroase noi cazuri în cursul anului trecut, iar diferite forme ale acestei boli au ucis în 2013 aproximativ 1,5 milioane de oameni, conform unui raport dat publicităţii miercuri de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), transmite Reuters.
Alina Costache
22 oct. 2014, 17:21
OMS: Nivel de criză al îmbolnăvirilor de tuberculoză rezistentă la medicamente

Emergenţa tulpinilor de Mycobacterium tuberculosis (bacteria care provoacă tuberculoza) rezistente la medicamente este legată de greşelile de tratament – fie pacienţii primesc o medicaţie greşită, fie primesc alte doze de medicamente decât cele optime, fie pacienţii renunţă la medicaţie înainte de încheierea tratamentului, considerându-se deja vindecaţi.

Aproximativ 9 milioane de oameni s-au îmbolnăvit de tuberculoză în cursul anului trecut, iar 3,5% dintre aceştia au contractat o variantă a bolii care este rezistentă la anumite tipuri de medicaţie – cazuri mult mai dificil de tratat şi care au o rată de vindecare mult mai mică.

‘În unele regiuni se manifestă epidemii severe, în special în Europa de Est şi în Asia Centrală’, iar în numeroase zone rata de succes a tratamentelor aplicate este ‘alarmant de mică’, se mai arată în raportul OMS.

Mai mult decât atât, îmbolnăvirile de tuberculoză extensiv-rezistentă (XDR-TB), care este cea mai dificil de tratat şi cea mai costisitoare de tratat formă de tuberculoză (depăşind chiar şi variantele de tuberculoză multi-drog rezistentă – MDR-TB), au fost semnalate în 100 de ţări.

Citeşte şi Un nou test rapid permite o mai bună diagnosticare a tuberculozei

Grania Brigden, expert în tuberculoză din cadrul organizaţiei Medici fără Frontiere, susţine că răspândirea tuberculozei rezistente la medicamente în ţările din fostul spaţiu sovietic reprezintă o problemă critică, alături de înmulţirea cazurilor de îmbolnăviri de forme de tuberculoză MDR-TB şi XDR-TB.

‘Accesul la îngrijiri medicale adecvate este extrem de scăzut: doar 1 din 5 pacienţi bolnavi de tuberculoză multi-drog rezistentă primesc tratament, în timp ce ceilalţi sunt lăsaţi să moară, mărind riscul de contagiune asupra membrilor familiilor şi al comunităţilor din care fac parte şi alimentând astfel epidemia’, a susţinut ea într-un comunicat.

Cunoscută odinioară drept ‘ciuma albă’, pentru că bolnavii de tuberculoză slăbesc şi devin foarte palizi, tuberculoza se manifestă prin tuse cronică, cu striuri de sânge, spută, febră, oboseală cronică, transpiraţii nocturne şi scăderea în greutate. Ea se răspândeşte prin aer – persoanele care suferă de forme active de TBC tuşesc, strănută sau elimină spută în aer.

Dintre toate bolile infecţioase doar SIDA face mai multe victime decât tuberculoza.

Deşi se înregistrează încă un ‘număr mult prea mare de vieţi pierdute în lupta cu o boală curabilă’, OMS reaminteşte că rata mortalităţii din cauza infecţiei cu bacilul Koch a scăzut cu 45% faţă de nivelul din 1990, iar numărul de îmbolnăviri scade în medie cu 1,5% pe an.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Cum a trăit Laurențiu Reghecampf revenirea pe banca FCSB! A băut patru sticle de apă într-o repriză și a rezistat doar 40 de secunde pe bancă
Capital.ro
CASS la pensie, între lege și contestarea în instanță. Ce opțiuni au pensionarii pentru a recupera banii
Playtech.ro
Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată în aeroport. Obiceiurile pasagerilor care îi enervează pe piloți și însoțitorii de bord
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
MediaFlux
Bani în plus pentru pensionari. Ajutorul va fi dat în luna decembrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte