OMS: Testarea PE VOLUNTARI a unui vaccin împotriva Ebola a fost suspendată

Testarea clinică a unuia dintre vaccinurile experimentale contra Ebola a fost suspendată pentru că unii dintre voluntarii cărora le-a fost administrată substanţa au acuzat dureri în articulaţii, a declarat joi într-o conferinţă de presă Mary-Paule Kieny, director general adjunct al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), potrivit AFP şi EFE, citate de Agerpres.
Filip Stan
11 dec. 2014, 17:45
OMS: Testarea PE VOLUNTARI a unui vaccin împotriva Ebola a fost suspendată

Spitalul Universitar din Geneva (HUG) a început la 10 noiembrie să testeze pe voluntari vaccinul VSV-ZEBOV, iar la 2 decembrie responsabilii HUG au informat că primele rezultate erau pozitive.

Însă joi, HUG a anunţat că a suspendat cu o săptămână mai devreme aceste teste după ce patru voluntari, dintre cei 59 care au primit vaccinul, au simţit dureri ‘de tip reumatismal în articulaţii (la picioare şi mâini), survenite după zece sau 15 zile de la injecţie şi care nu făceau parte din reacţiile aşteptate’. Dr. Kieny a precizat că nu a fost necesară spitalizarea celor patru persoane.

Citeşte şi OMS: Bilanţul victimelor epidemiei de Ebola a ajuns la 6.388 de decese dintr-un total de 17.942 de cazuri

Echipa a decis să-şi acorde un timp pentru a înţelege ce se petrece şi a face comparaţii cu celelalte ţări în care este testat vaccinul (SUA, Canada, Germania, Gabon). Până în prezent, aceste centre ‘nu au observat simptome inflamatoare printre voluntari’, potrivit unui comunicat.

‘Vaccinările ar urma să fie reluate la 5 ianuarie, într-un ritm de cel mult 15 persoane pe săptămână pentru a le garanta tuturor voluntarilor o asistenţă optimă’, subliniază comunicatul.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Clubul din România a intrat în insolvență, dar transferă jucători de la Steaua! Exclusiv
Capital.ro
Retragere sau depunere bani la bancomat. Se aplică pentru toți cei care folosesc numerar. Pragul de la care banca anunță Fiscul
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
Miza controlului în Donbas: Rusia își concentrează forțele în jurul unui nod strategic
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Sânzienele sau Drăgaica 2026. Obiceiuri și tradiții populare care trebuie respectate
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?