Omul de afaceri Nelu Iordache, REŢINUT pentru 24 de ore

Omul de afaceri Nelu Iordache, "regele asfaltului", acuzat de deturnare de fonduri şi spălare de bani, a fost reţinut sâmbătă de procurorii DNA pentru 24 de ore, informează România TV. El va fi prezentat în faţa judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.
Romania TV
01 dec. 2012, 17:02
Omul de afaceri Nelu Iordache, REŢINUT pentru 24 de ore

Direcţia Naţională Anticorupţie confirmă reţinerea lui Nelu Iordache, precizând că, în urma extinderii cercetărilor, acesta este urmărit penal şi pentru delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, pe lângă cele trei infracţiuni pentru care omul de afaceri fusese deja pus sub acuzare.

„Prin Ordonanțele din data de 1 decembrie 2012, procurorii au dispus extinderea cercetărilor și punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, în sarcina căruia s-au reținut următoarele infracțiuni: schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, în formă continuată; delapidare, în formă continuată; folosirea cu rea credință a creditului societății, în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (27 acte materiale); spălare de bani”, se precizează într-un comunicat de sâmbătă seară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Iordache a fost convocat din nou la audieri, sâmbătă dimineaţă, aceastea durând câteva ore. În urma audierilor, procurorii anti-corupţie au decis să emită o ordonanţă de reţinere de 24 de ore pentru omul de afaceri.

Nelu Iordache a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei şi urmează să apară în faţa unui judecător al Tribunalului Bucureşti în cursul zilei de duminică, ordonanţa de reţinere expirând în 2 decembrie, după ora 18.00, potrivit Mediafax.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au început urmărirea penală față de Nelu Iordache, administratorul Romstrade fiind acuzat de infracțiunile de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, utilizarea cu rea credință a creditului societății și spălare de bani, toate în formă continuată.

„În rezoluția de începere a urmăririi penale se arată că există date și indicii temeinice că învinuitul Nelu Ioardache, în calitate de administrator al firmei SC ROMSTRADE SRL, a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația sumei de 25.000.000 lei, bani încasați în vederea proiectării și execuției lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac – Arad, lucrarea fiind finanțată în proporție de 85% din fondul de coeziune al Uniunii Europene.

Cea mai mare parte, și anume 9.580.000 lei din suma destinată pentru construcția autostrăzii, a fost folosită la efectuarea de plăți către o companie de transport aerian controlată de învinuit, plăți făcute în baza unor contracte ce nu au legătură cu derularea contractului pentru autostradă. O altă parte din bani, și anume 9.861.000 lei, au fost retrași în numerar cu scopul declarat al achiziției de terenuri, în baza unor antecontracte de vânzare cumpărare”, a anunţat vineri DNA.

Nelu Iordache a fost audiat, în noaptea de joi spre vineri, la sediul DNA, şi a stat de vorbă cu procurorii aproape şase ore.

Iordache a fost audiat după ce anchetatorii au percheziţionat în Capitală, timp de peste 12 ore, sediul firmei Romstrade deţinută de acesta.

În cadrul acestui dosar, procurorii anticorupţie au ridicat documente, calculatoare şi laptopuri de la sediul din Bucureşti al firmei Romstrade deţinută de Nelu Iordache.

Percheziţiile au început joi dimineaţă, la sediul firmei Romstrade fiind prezent şi omul de afaceri, însoţit de avocatul său. Ulterior, Nelu Iordache a fost dus la sediul DNA pentru audieri. Alte percheziţii au avut loc şi la sediul CNADNR.

Dosarul vizează deturnări de fonduri în cazul lucrărilor la autostrada Arad-Nădlac.

Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, Nelu Iordache s-a asociat cu firme portugheze pentru a realiza segmentul de autostradă Arad-Nădlac, iar acestea ar fi sesizat mai multe instituţii, printre care şi Comisia Europeană, din cauza unor nemulţumuri apărute în privinţa lucrărilor.

Sursele citate au precizat că prejudiciul în acest caz ar fi de aproximativ şase milioane de euro.

Un raport al Departamentului pentru Luptă Antifraudă arată că Nelu Iordache, care deţine şi compania Blue Air, şi Romstrade au deturnat şase milioane de euro din fondurile europene destinate construcţiei autostrăzii Nădlac-Arad, omul de afaceri utilizând două milioane de euro pentru achiziţionarea unui avion Boeing 737.

Tot din banii pentru autostradă, un asociat al lui Iordache ar fi cumpărat terenuri în localitatea Adunaţi Copăceni, unde dorea să realizeze un aeroport.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a reziliat recent contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii Nadlac-Arad, încheiat cu o asociere din care face compania Romstrade, controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Drama neștiută a Anei Maria Barnoschi: „Am făcut undeva la 12-15 înțepături”
Fanatik.ro
„Dacă ar putea, m-ar arunca din țară!”. Elisabeta Lipă a ieșit la atac după ce David Popovici a anunțat că nu și-a primit banii de la ANS
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii și filmului. S-a stins un mare artist. A fost de neegalat
Playtech.ro
Cine este şi ce AVERE are Raluca Moroșanu, judecătorul care a făcut declaraţii neaşteptate la Curtea de Apel Bucureşti
Adevarul
Obiectul misterios descoperit în colonul unui pacient. Medic chirurg: „M-a înțepat în deget, m-a făcut să îngheț”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
România s-a cutremurat din nou! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă a fost localizat
iamsport.ro
Unul dintre cei mai bogați afaceriști din Ungaria, investiție majoră în România! Proiectul gândit în apropiere de ansamblul rezidențial dezvoltat de Gigi Becali
MediaFlux
Lege pentru toți românii care au rate la bancă!
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Cum a murit, de fapt, fiul lui Florin Călinescu