Omul de afaceri Petre Badea şi firma Aedificia Carpaţi, trimişi în judecată pentru cumpărare de influenţă şi evaziune

Administratorul societăţii comerciale Aedificia Carpaţi, Petre Badea, a fost trimis în judecată, miercuri, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) sub acuzaţia de cumpărare de influenţă şi evaziune fiscală, se arată într-un comunicat de presă transmis de DNA.
Romania TV
14 nov. 2018, 11:56
Omul de afaceri Petre Badea şi firma Aedificia Carpaţi, trimişi în judecată pentru cumpărare de influenţă şi evaziune

Potrivit sursei citate, în perioada 2010-2012, Petre Badea a oferit unui parlamentar, în prezent decedat, echivalentul în lei al sumei de 3.845.000 de euro, pentru ca acesta să-şi folosească influenţa pe care o avea asupra unor înalţi funcţionari publici din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, în vederea asigurării plăţii lucrărilor pe care societatea Aedificia Carpaţi le efectua în cadrul unor contracte de reabilitare a unor instituţii publice culturale din Bucureşti. Procurorii DNA susţin că din totalul sumei oferite, suma efectiv remisă parlamentarului a fost de 6.999.067 de lei, echivalentul a 1.275.000 de euro.

„Ca urmarea a semnării, între statul român şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, a două acorduri-cadru de împrumut pentru executarea unor proiecte privind reabilitarea monumentelor istorice din România, între Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi inculpata Aedificia Carpaţi, reprezentată de către inculpatul Badea Petre, fuseseră încheiate mai multe contracte de execuţie a unor lucrări. Inculpatul Badea Petre şi persoana respectivă au convenit ca plata acestei sume de bani să fie disimulată sub forma unui contract de consultanţă pe care Aedificia Carpaţi urma să îl încheie cu o societate de avocatură, lucru care s-a şi întâmplat. Ulterior, suma de bani a fost retrasă din cont şi predată în numerar parlamentarului, în mai multe tranşe”, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii DNA susţin că, în aceeaşi perioadă, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, din dispoziţia lui Petre Badea, acel contract fictiv şi plăţile aferente acestuia, cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, au fost evidenţiate în actele contabile ale societăţii Aedificia Carpaţi, fapt care a avut ca urmare diminuarea obligaţiilor fiscale pe care firma le-a avut de plată către bugetul de stat.

Ca urmare a acestor demersuri, valoarea obligaţiilor fiscale neplătite la bugetul de stat de către Aedificia Carpaţi este de 2.257.763 de lei, din care 1.354.658 de lei taxă pe valoare adăugată şi 903.105 lei impozit pe profit, sumă cu care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză.

În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată, tot pentru cumpărare de influenţă şi evaziune fiscală, şi societatea comercială Aedificia Carpaţi.

Procurorii DNA au dispus luarea măsurilor asigurătorii, prin instituirea sechestrului, asupra bunurilor imobile şi mobile aflate în posesia ori proprietatea omului de afaceri şi a firmei până la concurenţa sumei de 2.257.764 de lei.

Totodată, DNA precizează că pe 25 mai 2018, „Aedificia Carpaţi a consemnat la o unitate bancară, pe seama şi la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, întreaga sumă asupra căreia s-a dispus sechestrul”.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Bucureşti.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT