One United Properties se extinde în Statele Unite şi lansează primul proiect rezidenţial, în valoare de 60 de milioane de dolari

Compania imobiliară One United Properties a anunțat intrarea pe piața rezidențială din Statele Unite și finalizarea primei achiziții de teren în această țară, potrivit unui raport publicat pe site-ul Bursa de Valori București. Investiția este realizată prin intermediul Mill Creek Residences LLC, filială deținută integral de One United Properties LLC, entitatea holding a grupului în SUA.
George Russo
12 mart. 2026, 17:23
One United Properties se extinde în Statele Unite şi lansează primul proiect rezidenţial, în valoare de 60 de milioane de dolari

Decizia de extindere pe piața americană vine după un proces de analiză a mai multor piețe internaționale desfășurat pe parcursul ultimilor ani. Procesul a fost inițiat în 2020 și intensificat la începutul anului 2024, perioadă în care One United Properties a evaluat mai multe jurisdicții din afara României.

Potrivit companiei, multe dintre piețele analizate nu au fost considerate potrivite pentru investiții, din cauza lichidității limitate, dimensiunii reduse a piețelor, complexității cadrului de reglementare sau a unui profil risc-randament care nu îndeplinea criteriile interne ale dezvoltatorului, scrie Economica.net.

În acest context, Statele Unite au fost identificate drept prima piață internațională care corespunde cerințelor companiei, datorită dimensiunii pieței, lichidității ridicate, participării investitorilor instituționali și unui cadru de dezvoltare considerat predictibil.

Strategia grupului nu presupune însă o extindere geografică largă, ci o abordare selectivă, orientată către piețe rezidențiale cu factori structurali de cerere și ofertă limitată de locuințe, elemente care pot susține stabilitatea prețurilor și dezvoltările pe termen lung.

În urma analizelor efectuate, compania a identificat două piețe principale pentru această inițiativă: zona metropolitană Nashville, în statul Tennessee, și zona metropolitană Miami, în statul Florida. Ambele sunt caracterizate prin creștere demografică, economii locale diversificate, deficit structural de locuințe și disponibilitate limitată de terenuri pentru dezvoltări în zonele premium.

Prima investiție realizată în Statele Unite constă într-un teren situat în orașul Franklin, din comitatul Williamson, în zona metropolitană Nashville. Parcela achiziționată are o suprafață de 4,53 acri, echivalentul a aproximativ 18.332 de metri pătrați. Compania a anunțat că are sub contract și alte două terenuri adiacente, cu o suprafață totală de 1,86 acri.

Citeşte şi: STUDIU – Jumătate dintre români ies mai rar în oraș, iar consumul s-a prăbușit. Valoarea medie a notei de plată a scăzut cu 13%

Astfel, suprafața totală a proiectului va ajunge la 6,39 acri, respectiv aproximativ 25.859 de metri pătrați. Pe acest teren urmează să fie dezvoltate 42 de locuințe tip townhouse și un clubhouse, cu o suprafață totală construită estimată la circa 9.987 de metri pătrați.

Proiectul va purta numele One Liberty Pike și are o valoare brută de dezvoltare estimată la aproximativ 60 de milioane de dolari.

Zona metropolitană Nashville este una dintre regiunile cu cea mai rapidă creștere din Statele Unite. Potrivit unui raport independent publicat în 2025, regiunea se confruntă cu un deficit de aproximativ 90.000 de locuințe, ceea ce reflectă un dezechilibru structural între cerere și ofertă.

Orașul Franklin este considerat una dintre cele mai atractive subpiețe rezidențiale din regiune, datorită infrastructurii publice dezvoltate, instituțiilor educaționale performante, ratei scăzute a criminalității și disponibilității limitate de noi proiecte rezidențiale.

În paralel cu dezvoltarea din Tennessee, One United Properties analizează și oportunități de investiții în zona metropolitană Miami, considerată o piață rezidențială foarte lichidă, alimentată de cererea internă și internațională, migrația netă pozitivă și o economie diversificată.

Citeşte şi: Ministrul Agriculturii cere Consiliului Concurenței să verifice prețurile cărnii de porc: ”Sunt convins că se realizează o practică comercială neloială”

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Iustin Petrescu și iubita lui se căsătoresc! Primele declarații despre nuntă
Fanatik.ro
Cine este Thiago Pitarch, noua senzație de la Real Madrid, care l-a impresionat pe Thierry Henry. Cum a ajuns titular cu Manchester City în Champions League la doar 18 ani
Capital.ro
Pensia pe card pentru martie a început să intre în conturi. La ce oră primesc banii peste 2,4 milioane de pensionari
Playtech.ro
Cât ar putea ajunge litrul de motorină în România dacă petrolul continuă să crească. Ce arată calculele
Adevarul
Românii își schimbă planurile de vacanță după tensiunile din Orientul Mijlociu. Destinațiile care câștigă turiști
wowbiz.ro
Unde și când își pot lua fanii rămas-bun de la Mugurel Vrabete. Anunțul făcut de trupa Holograf despre funeralii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O persoană și-a pierdut viața după ce s-ar fi aruncat în fața metroului în stația Unirii
iamsport.ro
Cristi Săpunaru a intervenit după ce Diana Șucu a șters pe jos cu fostul său coleg de la Rapid
MediaFlux
S-a decis compensarea creșterii prețului la carburant. Cine beneficiază de sprijin de la stat până la finalul anului 2026
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj