Piedone bagă mortu’n casa PDL. Onţanu: Sunt dificultăţi în încheierea unui acord cu PDL

Liderul UNPR Neculai Onţanu afirmă că sunt câteva dificultăţi importante în încheierea unui acord cu PDL pentru Bucureşti, el acuzând că în declaraţiile liderilor PDL sunt "bâlbâieli şi indecizie", iar PDL este un partid care, prin politicile sale, a dus în ultima perioadă la sărăcirea populaţiei.
Romania TV
31 mart. 2012, 09:37
Piedone bagă mortu'n casa PDL. Onţanu: Sunt dificultăţi în încheierea unui acord cu PDL

„Sunt câteva dificultăţi importante în încheierea unui acord cu PDL”, se arată într-un comunicat semnat de Onţanu şi remis, sâmbătă, pentru Mediafax, pe tema posibilităţii încheierii unui acord de colaborare între UNPR şi PDL la nivel de Bucureşti.

Potrivit primarului Sectorului 2, există „dificultăţi ideologice”: „UNPR este un partid de centru –stânga, iar PDL se defineşte tot mai mult ca un partid de dreapta care, prin politicile salem a dus în ultima perioadă la sărăcirea populaţiei, fără a lua măsurile necesare compensatorii, deşi UNPR a cerut acest lucru în nenumărate rânduri, mai ales pentru persoanele cu pensii şi salarii mici”.

De asemenea, Onţanu afirmă că există şi „dificultăţi politice” legate de negocierile cu PDL.

„În discuţiile pe care le-am avut în calitatea de şef al unei delegaţii a UNPR cu reprezentanţii PDL (Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Elena Udrea, Anca Boagiu şi alţi lideri importanţi ai acestui partid), noi am condiţionat încheierea unor acorduri de colaborare, de îndeplinirea a trei condiţii importante: 1. Revenirea salariilor personalului din administraţia publică la nivelul celor avute înainte de tăierea acestora cu 25%; 2. Aprobarea legii de impozitare a averilor foarte mari, care poate aduce bani pentru pensii şi salarii; 3. Existenţa disponibilităţii încheierii unor asemenea acorduri între organizaţiile judeţene ale celor două partide”, scrie Onţanu.

El afirmă că în declaraţiile liderilor PDL există „bâlbâieli, indecizie”.

„Din păcate, în declaraţiile liderilor PDL sunt încă bâlbâieli, indecizie în ceea ce priveşte recuperarea salariilor angajaţilor din administraţia publică. Salariile foarte mici ale personalului din administraţia publică, în special cea locală, care încep de la 500 -600 de lei, au afectat în ultima perioadă calitatea serviciilor pe care aceste instituţii le prestează către populaţie. Mulţi lideri ai PDL nu sunt de acord cu impozitarea averilor foarte mari, prin care s-ar putea realiza un proiect sustenabil şi decent al pensiilor şi salariilor. Sunt pe de altă parte schimbări repetate de poziţionare a PDL în ceea ce priveşte proiectul pentru Bucureşti. Suntem deschişi dialogului politic. Facem însă precizarea că: UNPR este un partid bine organizat în Bucureşti şi are forţa necesară să obţină un rezultat bun în alegerile locale”, scrie Onţanu.

Semnarea protocolului între PDL, UNPR, PNŢCD şi PER pentru înfiinţarea în Capitală a „Mişcării pentru Noul Bucureşti”, eveniment programat pentru sâmbătă, a fost amânată până la o dată care urmează a fi anunţată, a anunţat PDL sâmbătă dimineaţă.

Protocolul ar fi trebuit semnat de către preşedinţii organizaţiilor din Bucureşti aparţinând Partidului Democrat Liberal (Elena Udrea), Uniunii Naţionale pentru Progresul României (Neculai Onţanu), Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (Alex Ştefănescu) şi a Partidului Ecologist Român (Ovidiu Demetrescu).

Întrebat, joi, când va fi semnat protocolul PDL-UNPR pe Bucureşti, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, preciza că „formula pe care se va merge se va stabiliza în următoarele zile şi va coincide cu anunţarea candidaţilor”.

El spunea că, de data aceasta, PDL va merge la Bucureşti cu un candidat pe care îl vor cetăţenii, pentru că ei decid cine conduce Capitala.

Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, fost lider PC, dar care îşi anunţase candidatura din partea UNPR în 2012, va candida din partea USL pentru un nou mandat, conform anunţului făcut, vineri, de liderul PSD Victor Ponta.

Şi liderul PC Daniel Constantin a susţinut că Piedone va candida din partea Partidului Conservator.

Anunţul a fost făcut de Victor Ponta şi Daniel Constantin într-o conferinţă de presă la care a luat parte şi primarul Sectorului 4.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
România NU poate domina Polonia, dar o poate învinge! Atuurile lui Gică Hagi într-o analiză premium marca Fanatik
Capital.ro
Curs valutar vineri, 13 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și gramul de aur la final de săptămână. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt cei doi soți români uciși de fostul ginere, în casa lor din Ohio. Sorin și Emilia și-au pierdut viața chiar de ziua fiicei lor
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Sfârșitul lumii, calculat pentru vineri, 13 noiembrie 2026. De ce e considerată zi cu ghinion
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România