Opoziţia cere guvern de tehnocraţi. Băsescu spune că nu îl poate demite pe Boc

Liderul USL Victor Ponta a precizat că la întâlnirea cu şeful statului opoziţia a propus învestirea unui Guvern format din tehnocraţi care să pregătească legislaţia electorală şi alegeri corecte, iar Traian Băsescu "nu a respins ideea", dar "a spus că nu poate să îl demită pe Boc".
Romania TV
14 dec. 2011, 14:44
Opoziţia cere guvern de tehnocraţi. Băsescu spune că nu îl poate demite pe Boc

„Domnul preşedinte (Traian Băsescu – n.r.) a spus că nu respinge deloc această idee (a Guvernului de tehnocraţi – n.r.), dar că, sigur, sunt necesare discuţii între actuala majoritate şi noi, cei din opoziţie. Noi vom vota un Guvern de tehnocraţi cu acest mandat, un mandat de implementare a măsurilor de guvernanţă bugetară, de adoptare a legii electorale prin care să alegem prin vot uninominal 300 de parlamentari şi să organizeze alegeri corecte”, a afirmat Ponta.

El a arătat că USL a propus ca, după alegerile organizate de Guvernul de tehnocraţi, noul Parlament să revizuiască Constituţia nu doar pentru includerea prevederilor acordului financiar, ci pentru toate celelalte lucruri care sunt de revizuit.

Ponta a precizat că este nevoie de un Guvern de tehnocraţi pentru a implementa măsurile de disciplină financiară în locul Guvernului actual, care are în vedere fraudarea alegerilor.

„E nevoie de un Guvern tehnocrat, cum este în Italia, Grecia, care nu stă cu gândul la alegeri, ci stă cu gândul în mod serios la cum se iau măsurile economice necesare şi cum pot fi acestea implementate. Acest Guvern ar urma – şi asta am discutat – să aibă mandatul să modifice sistemul electoral să avem 300 de parlamentari şi vot uninominal pur şi să organizeze alegeri corecte”, a spus Ponta.

Întrebat ce a răspuns preşedintele Băsescu, liderul PSD a susţinut că şeful statului a spus că „nu poate să îl demită pe Boc”, neexistând prevedere constituţională în acest sens şi a cerut USL să-i dea decretul care permite acest lucru.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
A vorbit cu lacrimi în ochi despre omul care l-a dezamăgit la Dinamo: „Meseria lui este să distrugă”
Capital.ro
Fondul de rulment, obligatoriu la bloc. Ce se întâmplă cu banii și când îi pot primi înapoi proprietarii
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensia ta dacă nu ești acasă când vine poștașul. Cum se pot recupera banii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT