Oprescu: Apa caldă şi biletele RATB s-ar putea SCUMPI după liberalizarea preţurilor la curent şi gaz

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, marţi, că tariful energiei termice din Bucureşti şi cel al călătoriilor cu vehiculele RATB ar putea creşte, în urma liberalizării preţurilor la energia electrică şi la gazele naturale.
Romania TV
16 apr. 2013, 16:26
Oprescu: Apa caldă şi biletele RATB s-ar putea SCUMPI după liberalizarea preţurilor la curent şi gaz

„Există premisele creşterii preţurilor la energia termică şi biletele pentru transportul în comun, în urma liberalizării preţurilor la energia electrică şi gazele naturale”, a spus Sorin Oprescu, citat de Mediafax.

Edilul a explicat că, „într-o primă etapă”, municipalitatea a luat măsurile necesare pentru ca acestea să nu crească, precizând însă că, dacă tarifele la curent electric şi gaze „vor creşte aberant”, preţul energiei termice şi cel al călătoriilor cu transportul în comun de suprafaţă ar putea creşte.

„Chiar dacă acestea (preţurile la energie electrică şi la gaze naturale – n.r.) vor creşte într-o primă etapă, ne-am luat măsurile, atât cât am putut să le luăm, pentru a putea proteja populaţia de o eventuală creştere. Cel puţin în prima etapă, suntem pregătiţi, însă, dacă aceste preţuri vor creşte aberant, şi tarifele la energia termică şi biletele RATB ar putea creşte”, a mai spus Oprescu.

Primarul general a mai precizat, referitor la tariful energiei termice din Capitală, că municipalitatea este, deocamdată, în proces de „absorbţie” a ELCEN de către RADET, iar modernizarea acestei regii va duce la optimizarea preţului.

În prezent, în Capitală, gigacaloria are un cost de producţie de 328 de lei, din care bucureştenii plătesc doar 169,88 de lei, diferenţa fiind subvenţie acoperită de municipalitate.

O călătorie RATB costă 1,3 lei, iar un abonament lunar valabil pe toate liniile, 50 de lei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT