Oprescu: Îi fac o curte acerbă ministrului Culturii, pentru mutarea Halei Matache

Sorin Oprescu a declarat, vineri, că îi face o curte acerbă ministrului Culturii, Puiu Haşotti, având nevoie de avizul acestuia pentru mutarea Halei Matache, la construirea Diametralei Buzeşti - Berzei.
Romania TV
26 oct. 2012, 16:23
Oprescu: Îi fac o curte acerbă ministrului Culturii, pentru mutarea Halei Matache

Primarul Capitalei a susţinut, vineri, o conferinţă de presă, alături de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, cu ocazia semnării contractului de finanţare a pasajului subteran care va fi construit la Piaţa Sudului.

Întrebat despre Hala Matache, Oprescu a răspuns: „E un subiect drag mie. (…) De trei ani şi jumătate, lipsind sângele în instalaţia unor factori de decizie, am înghiţit numai promisiuni. S-a trecut de comisia tehnică, s-a trecut de comisia MDRT, avem şi avizul dânşilor, urmează să avem şi avizul Ministerului Culturii”.

Primarul general declara, în 20 septembrie, că trebuie lămurită situaţia cu Hala Matache, pentru că în proiectul magistralei rutiere Buzeşti – Berzei sunt cheltuieli fantastice, precizând că hala va fi mutată „exact cu 37 de metri şi 20 de centimetri mai încolo”, pentru construcţia drumului.

Pentru aceasta, Primăria Capitalei trebuie să aibă însă avizul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), precum şi pe cel al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN), Hala Matache fiind un monument istoric.

„S-a propus o comisie interplanetară care să discute, care n-are niciun fundament legislativ”, a mai spus Oprescu, vineri, după ce a anunţat că a obţinut deja avizul MDRT.

ONG-urile din Platforma pentru Bucureşti care se opun mutării Halei Matache anunţaseră, după o discuţie cu secretarul de stat Marcel Boloş de la MDRT, în 24 septembrie, că acest subiect va fi discutat într-o şedinţa comună a Comisiei Tehnice de Urbanism din Ministerul Dezvoltării şi a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice (CNMI) din Ministerul Culturii, în condiţiile în care comisia responsabilă din MDRT nu dăduse încă avizul.

Avizul Ministerului Culturii trebuie semnat de ministrul Puiu Haşotti, după consultarea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice.

„Îi fac o curte accerbă ministrului Culturii pentru a da voie cetăţenilor din zonă să ne luăm jucăriile de acolo, să dăm drumul la primele două părţi ale diametralei Buzeşti – Berzei”, a mai declarat Oprescu.

Primarul a mai precizat că soluţia rămâne cea anunţată, respectiv a mutării, pentru că nu are alte variante din punct de vedere tehnic. „Nu pot să curbez atâta linia de tramvai, ca să expropriez pe stânga m-ar costa 50 de milioane de euro”, a mai spus edilul.

Potrivit ministrului Eduard Hellvig, mutarea Halei Matache ar urma să fie discutată de CNMI în următoarea şedinţă a comisiei.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Fosta proprietară a apartamentului în care a stat Vlad, declarații tulburătoare: „Puteam fi eu în locul ei”
Fanatik.ro
„Dumnezeu m-a salvat! Eram paralizat”. Confesiune tulburătoare a lui Daniel Pancu despre legătura cu Divinitatea și promisiunea pe care i-a făcut-o duhovnicului - Fanatik.ro
Capital.ro
Noua platformă a Guvernului dezvăluie veniturile șefilor de la stat. Un salariu sare de 100.000 de lei pe lună
Playtech.ro
Cum arată casa din Italia pe care Călin Georgescu ar fi vrut să o cumpere. Vila de 1,2 milioane de euro are 7 dormitoare și piscină
Adevarul
Trump, Xi și Putin îmbătrânesc la putere. Ce se întâmplă când autocrații nu au un plan de succesiune
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mașina cu care s-a deplasat Vlad după moartea Valentinei a fost găsită de anchetatori. Care ar fi fost traseul suspectului
iamsport.ro
Bombă! 'Michael Schumacher este aici!' Pentru prima dată după 12 ani, Corinna Schumacher vorbește deschis despre soțul ei
MediaFlux
Horoscop 24 septembrie 2026. Surprizele vin una după alta! O zi cu bani, răspunsuri mult așteptate și schimbări care apar din senin
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte