Opt membri ai aceleiaşi familii, ucişi într-un raid aerian în sudul Siriei

Un cuplu şi cei şase copii ai săi au fost ucişi sâmbătă în sudul Siriei de bombe lansate de elicoptere ale armatei siriene asupra unui oraş din provincia Deraa, a informat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH).
Ionela Marcu
05 iul. 2014, 18:22
Opt membri ai aceleiaşi familii, ucişi într-un raid aerian în sudul Siriei

Această familie, cu copii în vârstă de 2, 8, 10, 11, 12 şi 13 ani, a fost victima unui raid împotriva oraşului Dael, a precizat OSDH, adăugând că un alt bărbat a fost ucis într-un atac asemănător în aceaşi provincie, potrivit Agerpres.

TREI sferturi din populaţia Siriei, în SĂRĂCIE EXTREMĂ. UE a prelungit SANCŢIUNILE încă UN AN

Într-o înregistrare video postată pe YouTube, imaginile arată bărbaţi care transportau rămăşiţe umane după atacul din Dael.

„Asta este tot ce a mai rămas din familie. Unde este mândria arabă în această lună sfântă a Ramadanului? Iată ce se întâmplă cu copiii„, a afirmat unul dintre bărbaţi.

Numărul morţilor în conflictul din Siria a depăşit 162.000

Forţele regimului Bashar al-Assad controlează oraşul Deraa, însă restul acestei provincii este împărţit în zone controlate de rebeli şi de forţele loiale regimului de la Damasc.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT