ORAŞE DE BASM. 10 localităţi superbe, aşezate pe vârf de munte GALERIE FOTO

Construite în perioada Evului Mediu, pentru a avea o mai bună protecţie în faţa invadatorilor, unele dintre localităţile construite pe crestele munţilor sau în vârful dealurilor au rezistat până astăzi, chiar dacă sunt oarecum izolate de lume. Aspectul lor de basm, străzile înguste sau minunata panoramă asupra văilor din jur sunt motive care le transformă în populare destinaţii turistice.
Daniel Spătaru
23 mai 2013, 05:56
ORAŞE DE BASM. 10 localităţi superbe, aşezate pe vârf de munte GALERIE FOTO

1. Èze, Franţa

Èze este un sat în departamentul Alpilor Maritimi, din sud-estul Franţei, nu departe de Nisa. În mod tradiţional, teritoriul Principatului Monaco este considerat a începe de la satul Èze şi mergând de-a lungul costei mediteraneene, până la Menton, la graniţa cu Italia. Aici se află şi o Grădină Botanică, renumită pentru colecţia sa de cactuşi. Aici se află numeroase magazine, galerii de artă, hoteluri şi restaurante şi poate fi un loc ideal pentru a petrece luna de miere.

2. Calcata, Italia

Calcata este un oraş din provincia Viterbo (regiunea Lazio), situat la 47 km nord de Roma, pe malul râului Treja. În anul 1930 centrul său istoric a fost fortificat, de teamă că stâncile s-ar prăbuşi, astfel că localnicii au fpst mutaţi în Calcata Nuova. În anii ’60 zona a început să fie repopulată cu artişti şi hippies şi treptat s-a trecut la restaurarea oraşului antic. Această tendinţă se menţine şi astăzi, oraşul având o comunitate artistică înfloritoare.

3. Motovun, Croaţia

Motovun este un sat în centrul regiunii Istria, cu o populaţie sub 1.000 de locuitori. Este un oraş medieval, ridicat pe situl unui oraş antic numit Kastelijer. Este situat pe vârful unui deal, la o altitudine de 270 de metri, în apropiere de faimoasa pădure Motovun, de 10 km pătraţi, din care 280 de hectare e zonă protejată. Motovun este reprezentat pe reversul bancnotei croate de 10 kuna, emisă în anii 1993, 1995, 2001 şi 2004.

4. Calitri, Italia

Calitri este un oraş situat în provincia Avellino (regiunea Campania), la o altitudine de 530 metri şi cu o populaţie de 5.292 locuitori. Antico Borgo este partea veche a oraşului, iar aici se găsesc rămăşiţele unui castel din secolul al XII-lea. Zona este un labirint de case istorice construite de-a lungul secolelor şi unde predomină arcadele de piatră şi scările de marmură.

5. Marvão, Portugalia

Marvão este un spectaculos sat medieval aflat la 900 de metri, pe un pisc stâncos numit Serra de Marvao. Străzile sunt înguste şi pietruite, mărginite de case albe cu multe uşi decorative şi ferestre din secolul al XV-lea, în timp ce castelul datează din secolul al XIII-lea. Priveliştea din castel este impresionantă, spre peisajul stâncos şi sălbatic al Spaniei, dar şi spre munţii portughezi Serra da Estrela, adesea acoperiţi de zăpadă în timpul iernii.

6. Tizourgane Kasbah, Maroc

Se găseşte în Marocul de Sud, în Munţii Anti-Atlas. A fost construit în urmă cu 800 de ani, ca zonă de refugiu din calea războaielor civile, însă azi mai trăiesc aici doar cinci familii. Terenul din zonă nu este cultivabil, iar dintre copaci aici cresc doar cactuşi şi migdali.

7. Peillon, Franţa

Se află în departamentul Alpilor Maritimi, la doar câţiva kilometri nord de Monaco şi aproape 400 metri altitudine. Are o poziţie uimitoare, pe vârful unei stânci şi este înconjurat de munţi.

8. Civita di Bagnoregio, Italia

Civita di Bagnoregio este o localitate din provincia Viterbo, din centrul Italiei, aflată la 145 km nord de Roma. Poziţia sa este remarcabilă, cu vedere la valea râului Tibru, însă zidurile sale împrejmuitoare sunt în pericol de a se nărui, din cauza eroziunii. Din 2004 au fost puse în aplicare planuri de consolidare a stâncilor, cu tije de oţel. Populaţia variază între 12 persoane, pe tumpul iernii şi peste 100, vara.

9. Comares, Spania

Comares este o localitate în provincia Malaga, parte a comunităţii autonome Andaluzia, din sudul Spaniei. Este situat la poalele munţilor Montes de Málaga, la o altitudine de 703 metri. Comares este unul dintre cele 31 de sate care alcătuiesc comarca de Axarquía, ce are o populaţie de aproximativ 1.420 locuitori. Nativii de aici se numesc „moriscosos”.

10. Castelluccio, Italia

Castelluccio este un sat din regiunea Umbria, în Munţii Apenini, din centrul Italiei. Acesta este situat la aproximativ 28 km de oraşul Norcia şi are aproximativ 150 de locuitori. Se află la o altitudine de 1.452 m, fiind cea mai înaltă aşezare din Apenini. Pantele satului sunt cultivate, iar zona este recunoscută pentru excelentele sale linte. Primăvara, coloritul naturii se împarte aici între roşul macilor şi galbenul rapiţei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Câte bilete s-au vândut la Universitatea Craiova – Egnatia! Dezinteres neașteptat
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cum verifici pensia privată Pilonul II. Unde vezi fondul la care ești înscris și suma acumulată
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT