Oraşul Sydney suferă de mai multă poluare decât Beijingul

Zeci de persoane care acuzau dificultăţi respiratorii au primit îngrijiri din partea paramedicilor după ce un incendiu de vegetaţie a acoperit cu un strat de fum oraşul Sydney, iar calitatea aerului din acest oraş australian a scăzut sub nivelul celui înregistrat în anumite zone din Beijing.
Iulian Tudor
29 mai 2018, 11:41
Oraşul Sydney suferă de mai multă poluare decât Beijingul

Serviciul de stat pentru ambulanţe a anunţat că a fost solicitat să intervină în mai mult de 80 de cazuri, iar paramedicii au tratat peste 50 de persoane care sufereau de astm şi dificultăţi respiratorii în oraşul Sydney.

Aproape o treime dintre cazuri au fost copii cu vârste mici, a dezvăluit un reprezentant al acestui serviciu naţional australian.

Potrivit Departamentului de Pompieri din statul australian New South Wales, fumul a provenit de la 70 de incendii controlate, ce au fost iniţiate pentru a reduce riscul de declanşare a unui incendiu de vegetaţie devastator. Cele 70 de focare controlate au fost aprinse pe durata weekendului trecut în jurul oraşului Sydney, potrivit Agerpres.

„Fumul din Sydney va începe să se disipeze în această după-amiază, odată cu apariţia prognozată, din sud, a vânturilor şi a precipitaţiilor. În anumite zone, un strat rezidual de fum ar putea să rămână vizibil şi în următoarele două zile”, a anunţat Departamentul de Pompieri pe contul său de Twitter.

Calitatea aerului din Sydney a scăzut sub nivelul unor zone din Beijing, potrivit datelor colectate de World Air Quality Index, determinând autorităţile medicale să emită avertismente adresate persoanelor cu afecţiuni respiratorii, copiilor şi vârstnicilor, care au fost îndemnaţi să rămână în interiorul locuinţelor, potrivit Agerpres.

Indexul calităţii aerului din New South Wales arată că în zonele din nord-vestul şi sud-vestul oraşului Sydney au fost înregistrate concentraţii periculoase de particule în suspensie.

Potrivit Agenţiei de Protejare a Mediului, expunerea pe termen lung la particule în suspensie cu diametre mai mari de 2,5 microni provoacă aproximativ 520 de decese premature în fiecare an în Sydney.

DailyBusiness
Musli cu fructe retras de ANSVSA din magazinele Profi din cauza nivelului de toxicitate
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Testul sigur al femeii de 55 de ani pentru a descoperi dacă un bărbat e bun la pat. La ce îi supune modelul de fitness
Fanatik.ro
Motivul sinuciderii de pe Autostrada A1. Ce au găsit autoritățile la casa minorei și cum a ieșit testul de sarcină
Capital.ro
ANAF a dat termen 5 zile. Nunțile, botezurile sau alte evenimente, la control. Se transmit toate datele
Playtech.ro
Distanța grajdurilor sau cotețelor față de gardul vecinilor. Mulţi români pot fi amendaţi uşor dacă nu ţin cont de lege
Adevarul
Ultimul trend la nivel mondial: suzeta pentru bărbați, folosită ca metodă anti-stres. Nebunia a început de la un fotbalist și de la un artist
wowbiz.ro
A murit! Doliu în showbiz. Detalii șocante despre tragedia momentulu
Evz.ro
Laura Cosoi, surpriză pentru fetița ei. I-a serbat ziua de naștere peste hotare
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
Mircea este tânărul de 25 de ani care a murit în accidentul din Constanța. Era pasager în mașina care i-a devenit sicriu
Cancan.ro
Focoasă? NU, mai mult pufoasă! Avem imaginile ȘOCANTE cu Ella Vișan din 2015. Neatinsă de bisturiu, fără fațete, cu fălcuțele la purtător
iamsport.ro
Transferul realizat de Gigi Becali ar putea fi anulat de TAS: ”Nu mi se pare normal”
MediaFlux
Cât de gravă este noua tulpină COVID-19 „Stratus” . Specialiștii atrag atenția asupra unui simptom
stirilekanald.ro
Mihai și-a dat ultima suflare sub ochii soției sale, în timp ce încerca să salveze de la înec un bărbat. Femeia a văzut totul: „Omul acela l-a tras de picior și l-a băgat la fundul apei”
Cursul valutar BNR miercuri, 20 august 2025: Prețul gramului de aur se află în scădere